SPORT 16 iunie 2013

Un sezon reușit pentru FC Sepsi, vicecampioana României la futsal

de Székely Emőke | 412 vizualizări

Înaintea începerii sezonului competițional 2012-2013 la futsal, conducerea clubului FC Sepsi a anunțat o schimbare la echipă: a încheiat un contract cu unul dintre cei mai titrați antrenori din țară, Jakab Zoltán. Vestea a fost primită cu mult entuziasm, iar iubitorii echipei vedeau deja cum alb-verzii cuceresc cupa de campioni. Lucrurile nu s-au întâmplat însă conform așteptărilor. A urmat o perioadă grea, dar băieții au reușit să se adune și să îşi păstreze medaliile de argint obținute anul trecut.

Un început aşa şi-aşa...

Dacă în primele partide ale campionatului am văzut o echipă schimbată, jocuri spectaculoase, a urmat o perioadă grea, în care FC Sepsi a terminat două partide la egalitate, cu CSMS Iași și Inter Teliu. Parcă nimănui nu i-a venit să creadă că vicecampioana nu a reușit să învingă lanterna roșie a campionatului, iar iubitorii futsalului au văzut că ceva se întâmplă, ceva nu este în regulă. A urmat pauza de iarnă, când mai mulți jucători au plecat, ceea ce a născut și mai multe semne de întrebare, mai ales pentru că a fost vorba de sportivi ca Pânzaru sau Burciu. Înainte de retur fanii adresau comentarii dure conducerii clubului, unii au cerut chiar și demisia antrenorului. Echipa însă a dat semne de revenire.

Locul 2

În primăvară alb-verzii și-au revenit și au început să câștige din nou partidă după partidă. Portarul Andrei Grigoraș ne spunea atunci că au avut nevoie de timp să se acomodeze cu noul antrenor, cu noile metode, dar echipa este închegată și încearcă să scoată maximul posibil. Covăsnenii au avut și puțin noroc, pentru că Smart Ionescu București nu a reușit să se impună la Iași, și astfel FC Sepsi a terminat pe locul 2 înainte de play-off. Ce a urmat? Drum greu, dar sigur până în finala cu City’Us Târgu Mureş, apoi medalii de argint, la fel ca anul trecut. Diferența dintre cele două echipe însă nu a mai fost atât de accentuată, ceea ce ne face să credem că FC Sepsi a crescut.

Conducerea este mulțumită de rezultat

Președintele clubului, Bende Lajos, ne-a declarat că este mulțumit de rezultat, dar și de faptul că publicul a rămas lângă echipă atât în momentele dificile, cât și la meciurile bune. „Ediția din acest an a campionatului a fost mult mai grea decât cea de până acum. Cele două echipe promovate, Bucureștiul și Iașiul, au fost adversare grele, așadar cred că acest loc 2 este cât se poate de bun. Cred de asemenea că ne-am maturizat, am crescut valoric. Spun acest lucru pentru că atunci când joci contra Târgu Mureș, iar campioana României se bucură enorm de mult când marchează, înseamnă că adversarul este unul bun. Desigur, am greșit și noi, în meciul tur din finală, când am condus cu 1-0 nu trebuia să ratăm cele câteva ocazii uriașe, dar la general vorbind, spun că am scos ceea ce puteam scoate din acest sezon. Felicit băieții, și fără să jignesc pe nimeni trebuie să remarc evoluțiile absolut fabuloase ale lui Grigoraș” – ne-a declarat Bende Lajos.

Și jucătorii sunt mulțumiți

Portarul Grigoraș ne-a declarat că a fost un sezon reușit, însă cu puțin noroc se putea și mai bine. „Am jucat bine contra Târgu Mureș, nu a mai fost acea diferență mare ca anul trecut, cred că sezonul în ansamblu a fost mai bun decât cel precedent. Dar întotdeauna este loc de mai bine” – spune Grigoraş. Aceeași părere o au și jucătorii Mánya Szabolcs și Máté József, care ne-au spus că sunt mulțumiți de rezultat, însă le pare rău că nu au reușit să provoace surpriza. „La începutul campionatului am avut probleme la echipă, ceea ce s-a reflectat și în joc, însă am trecut peste ele și ne bucurăm pentru rezultatul final” – spune Máté.

Publicul – un jucător în plus

La ultima partidă atmosfera din tribune a fost incendiară. Pe parcursul sezonului însă lucrurile nu au fost așa. Bende Lajos ne-a mărturisit că au fost partide la care s-ar fi așteptat la mai mulți spectatori, care poate ar fi contribuit la rezultat. „Le mulțumesc celor care ne susțin. Nu pot să nu remarc însă faptul că la unele partide spectatorii au fost prezenți și nu prea, în sensul că au fost spectatori la meci, însă nu ne-au încurajat. Mi-aș dori ca atmosfera să fie atât de frumoasă la fiecare meci, cum a fost la finală” – este de părere Bende.

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.