FC Sepsi a pierdut la Odorhei
Deși și-a dorit o revanșă după eliminarea din Cupa României, echipa de futsal FC Sepsi nu a reușit să ia nici măcar un punct din partida disputată în deplasare la Odorheiu Secuiesc, din cadrul etapei a 20-a a Ligii I. Oaspeții au condus la pauză, însă în cea de a doua repriză FK Odorheiu Secuiesc s-a dezlănțuit și a reușit să câștige cu scorul de 7-3 (1-2).
Scorul a fost deschis de cei din Sfântu Gheorghe, însă golul a fost anulat de arbitri pe motiv de fault, apoi tot alb-verzii au marcat de două ori prin Cardenas și Sergio. Înainte de pauză gazdele au redus din diferență, și astfel după primele 20 de minute de joc tabela arăta 1-2. În cea de a doua repriză gazdele au marcat 3 goluri (4-2), apoi același Cardenas a înscris pentru 4-3. După cel de-al cincilea gol al harghitenilor, Farkas Attila a scos portarul, însă din această situație tot gazdele au fost cele care au profitat, au înscris alte două goluri, și astfel rezultatul final al meciului a fost de 7-3.
„Am avut o primă repriză foarte bună, și o a doua în care nu ne-a ieșit mai nimic. Am încercat tot ce am putut pentru a aduce măcar un punct acasă, nu a fost să fie” – ne-a declarat antrenorul Farkas Attila.
În următoarea etapă FC Sepsi va juca peste două săptămâni acasă contra United Galați.