SPORT 16 iunie 2014

FC Sepsi a pierdut finala Cupei României la futsal

de Székely Emőke | 585 vizualizări

Târgu Mureș a găzduit luni după masa finala Cupei României la futsal, meci care a încheiat actualul sezon. În ultimul act s-au întâlnit gazdele City Us și FC Sepsi din Sfântu Gheorghe. Dacă mureșenii aveau deja 6 cupe ale României în vitrină, pentru alb-verzi a fost prima finală din istorie. FC Sepsi și-a dorit mult acest trofeu, dar nu a fost să fie, după un meci echilibrat gazdele s-au impus cu scorul de 6-4.

FC Sepsi a fost cea care a deschis scorul prin reușita lui Máté, după care City Us a egalat repede, apoi a preluat conducerea prin execuția cu succes a unei lovituri de pedeapsă. Scorul primei reprize a fost stabilit tot de gazde, iar după primele 20 de minute de joc tabela a arătat 3-1.

În debutul celei de-a doua reprize portarul mureșenilor, Vasile Moldovan, l-a faultat pe Redondo din postura de ultim apărător, și astfel a fost eliminat. FC Sepsi a profitat de cele două minute în care a avut un om în plus, iar Mario Velasco a redus din diferență, 3-2. City Us a refăcut avantajul de două goluri prin reușita lui Mimi Stoica (4-2), apoi Abraham Sanchez a fost eliminat după ce a primit cel de-al doilea cartonaș galben, iar gazdele au marcat din lovitură de pedeapsă, scor 5-2.

În ultimele 5 minute ritmul a fost alert, Târgu Mureș a marcat golul cu numărul 6, FC Sepsi a ratat două lovituri de pedeapsă, după care, prin golurile marcate de Mario Velasco și Gustavo Redondo a fost stabilit scorul final al partidei, City Us Târgu Mureș - FC Sepsi Sfântu Gheorghe 6-4.

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.