FC Sepsi a adus doar un punct de la Călărași
Echipa de futsal FC Sepsi a jucat la sfârșitul săptămânii trecute în deplasare la Călărași, de unde a reușit să aducă un punct, scorul partidei fiind de 1-1 (1-1). Antrenorul Farkas Attila spune că inamicul numărul unu al echipei a fost terenul din Călărași.
„La Călărași terenul nu este acoperit cu parchet, ci cu un material sintetic, un fel de cauciuc, așadar este greu să joci pe o astfel de suprafață după ce ești obișnuit cu parchet. Noi am mers de vineri la Călărași și le-am rugat pe gazde să ne lase să facem un antrenament în acea sală, dar nu ne-au lăsat. Am început meciul greu, în primele 10 minute am jucat prost, apoi ne-am revenit încet. Scorul a fost deschis de gazde, apoi înainte de pauză am egalat printr-un gol reușit de Rivera. În partea a doua a meciului am jucat mai bine, am avut multe ocazii, două bare, însă mingea nu a intrat în poartă. De asemenea am avut probleme cu arbitrajul, Pânzaru a fost eliminat pentru un fault pe care nu l-a comis” – ne-a declarat antrenorul Farkas Attila.
În următoarea etapă FC Sepsi va juca pe teren propriu contra CSMS Iași. Partida va avea loc la începutul lunii martie.