Echipa de baschet Sepsi-SIC a făcut public lotul pentru noul sezon
Echipa de baschet feminin Sepsi-SIC a anunțat că s-a înțeles cu jucătoarele care vor evolua la Sfântu Gheorghe în sezonul competițional 2014-2015, și a prezentat lotul complet, în care găsim patru jucătoare de peste ocean, nume mari ale baschetului românesc, dar și sportive care au rămas la gruparea alb-verde.
„După evoluția bună a echipei de anul trecut, când am obținut argintul în Cupa României și am evoluat și pe plan internațional, anul acesta pornim în drumul campionatului și al Cupei cu un efectiv nou. Conducerea clubului a catalogat rezultatele obținute anul trecut ca fiind un pas înainte față de sezonul 2012-2013 și este de părere că am încheiat un an de succes. Totodată scopul nostru primordial este construirea unei echipe având în vedere o strategie economică clară și transparentă” – a declarat managerul echipei, Rusz István.
Acesta a mai spus că în viitor clubul se va axa pe creșterea juniorilor, adăugând că în opinia lui, dar și a clubului, prin muncă bine gândită și de specialitate mare parte a jucătoarelor din viitoarele loturi vor proveni din Sfântu Gheorghe.
„Obiectivul echipei este clasarea pe podium în campionat. Credem că acest obiectiv poate fi atins, dar nu va fi ușor pentru că mai multe echipe (5-6) înscrise în campionat au investit sume importante pentru obținerea succesului în sezonul următor” – a spus managerul echipei.
În sezonul competiționat 2014-2015 echipa Sepsi-SIC va avea următoarea componență: stranieri: Chucky Jeffery – s-a născut în 1991, înălțime: 1,78 m. Absolventă a Universității din Colorado, în actualul sezon WNBA joacă pentru New York Liberty; Christal Caldwell – născută în 1990, înălțime: 1,75 m, absolventă a Universității West Virginia; Stefanie Murphy – născută în 1989, înălțime: 1,92 m, absolventă a Universității din Boston, echipele la care a mai jucat: MBK Ruzomberok, Samorin – Slovacia, Hainaut – Franța, Connecticut – WNBA, Pécs – Ungaria; Taneysha Harrison – născută în 1989, înălțime: 1,82 m, absolventă a Universității Pittsburgh, a mai jucat la: Mark Basket, Jarfalla– Suedia, Alba Iulia. Jucătoare din țară: Annemarie Părău – În sezonul 2010-12011 a jucat pentru Sepsi BC, este componentă a Lotului Național; Florina Pașcalău – și-a prelungit contractul cu Sepsi-SIC; Kilin Tünde – adusă de la BCM Danzio Timișoara; Lovász Izabella – adusă de la U Cluj; Cristina Cutaș – adusă de la Satu Mare.
De asemenea au rămas la echipă: Kelemen Kincső, Kokovay Melánia, Debreczi Iringó și, poate cel mai important, antrenorul Zoran Mikes.
Lotul se va reuni la începutul lunii septembrie, iar campionatul va începe la sfârșitul lunii.