SPORT 7 august 2022

Din nou remiză

de Marius Raczek | 942 vizualizări

În etapa a 4-a din Superliga, Sepsi OSK a obținut doar o remiză pe propriul teren cu UTA, scor 0-0, acesta fiind al treilea rezultat de egalitate pentru elevii lui Cristiano Bergodi de la începutul sezonului.

Oaspeții au început curajos jocul, iar Niczuly a fost nevoit să scoată un șut destul de bine plasat de Postolachi. Aveau să fie singurele emoții create de arădeni până la pauză, cu trecerea timpului Sepsi OSK preluând controlul jocului în mod autoritar. Alb-roșiii au avut o posesie covârșitoare, dar de-a lungul primelor 45 de minute nu și-au creat nicio ocazie de gol, pe fondul unui joc tern și în fața unui adversar care a căutat să nu primească gol.

Nici în partea secundă aspectul jocului nu s-a schimbat, chiar dacă dinamica a fost superioară primei reprize. Tot arădenii au început mai bine, și același Postolachi s-a aflat în situația de a marca. În replică, șutul lui Damașcan, din unghi, a trecut prin fața porții lui Iacob. UTA a avut momente mai bune la jumătatea reprizei a doua, dar a venit cartonașul roșu văzut de Dobrescu pentru cumul de cartonașe galbene. Sepsi OSK a avut mai bine de zece minute de superioritate numerică, totuși partida s-a terminat indecis, scor 0-0.

Sepsi OSK a pierdut practic două puncte, iar în continuare ritmul va fi la fel de susținut, cu două deplasări la Djurgardens IF, respectiv FC Voluntari.

Superliga, Etapa a 4-a

Sepsi OSK-UTA 0-0

Arbitru: Rareș Vidican. Asistenți: Alexandru Cerei, Adrian Vornicu

Cartonașe galbene: Ninaj (68’), Bărbuț (90’) - Batha (25’), Dobrescu (58’, 79’), Cascini (83’)

Cartonaș roșu: Dobrescu (79’)

Sepsi OSK: Niczuly - Dimitrov, Ninaj, Ciobotariu, Dumitrescu (Ispas 84’) - Păun, Rodriguez (Aganovic 55’), C. Matei - I. Gheorghe (Golofca 65’), Tudorie (Rondon 65’), Damașcan (Bărbuț 66’). Antrenor: Cristiano Bergodi

UTA: Iacob - Vukcevic, Chindriș, Benga (Hoxhallari 57’), Dobrescu - Cascini, Batha - Otele (Jobello 55’), F. Matei (Stahl 65’), Șteau (Isac 64’) - Postolachi (Keserü 65’). Antrenor: Ilie Poenaru

Sursa foto: Facebook/Sepsi OSK

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.