SPORT 14 septembrie 2014

Din Malaezia în Bahrain

de Székely Emőke | 507 vizualizări

deak2

Patru concursuri de rang înalt pentru triatlonistul Deák Zsombor

Sportivul profesionist Deák Zsombor are în spate deja câteva Cupe Mondiale de Half Ironman, la care a obținut clasări în top 5, iar în următoarea perioadă va participa la 4 concursuri de rang mondial, toate în țări exotice.

Primul va fi la sfârșitul lunii septembrie în Malaezia, aceasta va fi o competiție specială pentru triatlonistul din Sfântu Gheorghe pentru că va fi primul Ironman, ceea ce înseamnă 3.800 de metri de înot, 180 km de ciclism și 42 de km de alergare.

„Va fi un concurs special pentru mine, fiind vorba de prima cupă mondială de Iron Man, până acum am participat doar la Half Iron Man. Nu știu încă la ce să mă aștept, mi-aș dori să termin printre primii 10 sportivi, dar nu va fi ușor, lista de start este plină de nume grele ale triatlonului mondial. Plus de asta clima și condițiile din Malaezia nu sunt tocmai ușoare, la fiecare pas sunt puse indicatoare cu zonă cu maimuțe, așadar trebuie să fii atent” – ne-a declarat Zsombor.

După Malaezia urmează trei curse de Half Ironman, una în Taiwan, alta în Thailanda, iar cea de a treia în Bahrain. Cea din Taiwan este de asemenea specială pentru Zsombor, pentru că anul trecut aceasta a fost prima cupă mondială la care a participat ca profesionist, și a reușit să termine pe locul 4. Va urma un alt concurs prestigios în Thailanda, la care de asemenea Zsombor va lua startul printre nume grele ale acestei discipline sportive.

La începutul lunii decembrie va urma un alt concurs interesant, de această dată în Bahrain. Triatlonistul din Sfântu Gheorghe spune că va fi o cursă cu totul specială, presărată cu surprize interesante, cum ar fi aceea de a rula cu bicicleta pe pista de Formula 1 din Bahrain.

„La acest concurs participă absolut toată lumea care contează în triatlon, de la câștigători de cupe mondiale la campioni olimpici. Sunt foarte fericit că am fost și eu invitat, este un concurs închis, la care sunt invitați doar 50 de profesioniști, așadar e lesne de înțeles că sunt foarte fericit că pot fi printre ei” – spune Zsombor.

Sportivul clubului Aluta Sfântu Gheorghe va avea așadar o perioadă încărcată, dar spune că este pregătit, lunile petrecute în România au fost pentru el ocazii de antrenament de bază. Ultimul lui concurs de nivel mondial a fost în aprilie, așadar se simte pregătit să intre din nou în cursă cu cei mai buni din lume.

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.