SPORT Acum 2 ore, 35 minute

Anul care l-a pus la încercare pe Tompa Krisztián

de Daniela Luca | 111 vizualizări

Nu mulți sportivi pot spune că la 25 de ani au deja două decenii de experiență într-un sport care îți pune corpul și mintea la încercare până la limită. Tompa Krisztián poate. Și nu doar o spune – o dovedește la fiecare start, fie că vorbim de campionatul est-european unde e lider, fie de nebunia numită Red Bull Romaniacs. Chiar dacă motocrosul românesc se zbate între entuziasm și lipsa de resurse, tânărul din Sfântu Gheorghe reușește să demonstreze de fiecare dată că ambiția și munca încă pot ridica nivelul unui sport. Ce înseamnă pentru el un sezon la intensitate maximă și unde vrea să ajungă mai departe? Răspunsurile, în interviul de mai jos.

- Cum ai descrie până acum sezonul 2025 pentru tine, ca sportiv?

Am avut un început de an foarte bun, am reușit să mă pregătesc foarte bine pentru sezonul competițional. Momentan sunt liderul campionatului est-european, iar la noi în țară este puțin mai complicat din cauza unor contestații. Mai avem patru etape în campionatul național unde se va decide titlul.

- Ce rezultate sau momente simți că te-au definit cel mai mult anul acesta?

Am avut niște curse foarte frumoase la motocross, dar sincer cred că Red Bull Romaniacs a fost o surpriză din partea mea. Nu m-aș fi gândit că o să meargă chiar atât de bine. Între piloții de uzină, adică sportivi care concurează pentru echipele oficiale ale producătorilor mari de motociclete, am reușit să mă clasez pe locul 3 până în ziua a treia (din patru), când a trebuit să abandonez cursa din motive tehnice. La un moment dat, în ziua a doua, am fost chiar pe locul doi în clasamentul general.

- Care a fost cel mai greu adversar de până acum și de ce?

Adversarul cel mai greu este pilotul cu care mă lupt pentru titlul național. Anul trecut eu am câștigat. Acum doi ani am avut o accidentare și am pierdut campionatul cu un singur punct. Anul acesta am câștigat o manșă eu, o manșă el. Campionatul este foarte strâns și, sincer, mă bucur că am cu cine să mă lupt. Împreună ridicăm nivelul sportului în România.

- Anul acesta ai ieșit din zona ta de confort și ai încercat lucruri noi, cum a fost?

Red Bull Romaniacs a fost o experiență plăcută și sper să mă reîntorc și la anul.

- Ce ai simțit când ai concurat, luna trecută, la Red Bull Romaniacs – una dintre cele mai dure curse?

În ziua întâi, la start, am fost foarte, foarte agitat. Nu am mai simțit astfel de emoții de foarte mult timp, deoarece nu știam la ce să mă aștept. Era o categorie nouă, nimeni nu știa ce urmează, plus că eu, neavând experiență în rally sau hard enduro, navigare după GPS etc., nici nu știam dacă pot să termin cursa. Organizatorii au pus cam 5-6 ore de mers cu motorul pe zi, la care eu nu eram pregătit, obișnuit fiind cu motocrosul, unde manșa durează doar 35 de minute.

- Cât de mult contează partea fizică și cât partea mentală în pregătirea ta?

Foarte mult, de aceea mă antrenez zilnic – alergare, bicicletă, înot, sală, plus antrenamentele cu motorul.

- Care sunt următoarele tale obiective în acest sezon?

Obiectivul pentru sezonul acesta este foarte simplu: să termin cu bine, fără accidentări – acesta este cel mai important lucru. Iar ca rezultate, să îmi cuceresc al 6-lea titlu de campion est-european și să îmi apăr titlul de campion național.

- Unde te vezi în câțiva ani ca sportiv? La ce competiții visezi să mai ajungi?

Deocamdată nu m-am gândit la ce competiții vreau să ajung. Red Bull Romaniacs a fost mereu un vis. Dar, după participarea de anul acesta, mă atrage destul de mult rally-ul. Cine știe ce uși se vor deschide în viitor.

Citește și:

Tompa Krisztián: „Am mers mai devreme cu motorul decât cu bicicleta”

Tompa Krisztián: „Simt că mi-am sacrificat copilăria pentru acest sport, dar nu regret”

Tompa Krisztián a cucerit cel mai important titlu al carierei

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.