Numele lui Tompa Krisztián apare des în știrile care vorbesc despre performanțele sale în motorsport. E un sportiv cu o carieră strălucită, dar și un tânăr implicat în tot ce înseamnă promovarea unui stil de viață sănătos și conștient. Pilotul își dorește să inspire și să încurajeze tinerii să își urmeze pasiunile lor, să se dedice unui țel și să persevereze în ceea ce își propun. Am vorbit cu tânărul de 23 de ani din Sfântu Gheorghe despre momentele cheie ale carierei sale, despre dificultățile cu care s-a confruntat de-a lungul celor aproape 20 de ani de când s-a dedicat acestui sport, despre accidentări serioase, dar și despre susținerea din partea familiei, fără de care nu ar fi ajuns în punctul în care este astăzi. În interviul acordat în cadrul campaniei ziarului Observatorul de Covasna, intitulată „Tineri fără etichete: 20 de portrete”, Tompa Krisztián ne-a dezvăluit și cum reușește să se împartă între munca la birou, competiții, antrenamente și alte hobby-uri. 

- Care este cel mai mare succes pe care l-ai obținut în cariera ta de sportiv de motocros până acum?

Dacă e să mă refer la rezultate, atunci cel mai important a fost atunci când am ieșit pe locul trei la Campionatul Mondial de Juniori. Un alt rezultat important a fost recent, când am ajuns la clasa regină, la MX1, la 23 de ani. La finalul anului trecut, a venit Yamaha România cu un sprijin la care nu m-aș fi așteptat. Acest lucru chiar m-a surprins și am simțit că am lucrat atât în sportul ăsta, încât acum primesc ceva pe meritul meu. Nu cred că mai e sprijinit nimeni în țară în felul ăsta.

- Ai regretat vreodată că te-ai apucat de motocros? Mă refer la acele situații în care ai suferit accidentări și în care ai avut nevoie de recuperare serioasă.

Nu pot să spun că am regretat, dar au fost momente când mi-a fost foarte greu să trec peste accidentări. Aveam 18 ani. Mergeam la europene, munceam mult și mă străduiam să fiu și mai bun, iar apoi a venit accidentarea. Am avut de două ori aceeași traumă în șase luni și a fost cam mult, chiar și pentru mine. A doua oară când s-a întâmplat iar cu umărul, știam că am făcut recuperarea așa cum trebuie, ca la carte, și totuși s-a întâmplat. Am fost demoralizat. Am crezut că n-o să pot să trec peste, dar uite că am reușit. 

- Ce te-a motivat să continui în acele momente? 

Mă motiva faptul că asta făceam de când sunt copil și că asta îmi place, asta iubesc să fac. Motocrosul e în sângele meu. Nu știu dacă aș putea să trăiesc fără asta. Pur și simplu mă face să mă simt viu, să mă simt eu însumi. 

- E un sport care îți pune viața în pericol. Ce sfat le-ai da părinților ai căror copii se apucă de motocros și care își fac griji pentru ei?

Nu poți să nu îi dai șansa să încerce ceva doar pentru că ție îți e frică. Dacă ai o cunoștință care a murit în accident rutier, nu vei spune că nu te vei mai urca niciodată în mașină. E tragic atunci când se întâmplă să fie cineva accidentat grav sau să își piardă viața, dar în același timp nu pot să spun că este un sport mai periculos decât oricare alt sport de performanță – fotbal, rugby sau ski. Dacă faci asta la nivel profesional, te antrenezi, faci tot ceea ce trebuie și nu te dai cu motorul doar odată pe lună, atunci nu pot să spun că e mai periculos decât oricare alt sport, pentru că ești stăpân pe situație. Riscuri există peste tot. Poți să te accidentezi din diferite motive și dacă nu faci sport deloc. Nu poți să fugi de soarta ta. 

- Dacă și viitorul tău copil o să vrea să facă motocros, o să îl susții?

Da. Și îți spun și de ce. Cu sportul ăsta am învățat foarte, foarte multe. Am o relație extraordinară cu părinții, datorită lui. Nici nu vreau să mă gândesc la cum aș fi fost eu ca persoană dacă nu aș fi mers pe acest drum. Văd tineretul din ziua de azi și eu chiar mă văd puțin diferit. Am petrecut foarte mult timp cu părinții mei, mai ales cu tata, prin cantonamente, la antrenamente, în curse. Ne-a întărit relația sportul ăsta, dar mi-a definit și personalitatea, caracterul. M-a învățat să nu mă las bătut și să am țeluri bine stabilite, spre care să merg. 

- Chiar asta urma să te întreb. Cum crezi că experiența ta în motocros te-a ajutat să dezvolți calități sau abilități valoroase în viața de zi cu zi?  

La mine nu au fost mereu numai victorii. Au fost foarte multe momente grele, dar cred că anume ele m-au întărit. Chiar dacă pierd, mereu țin capul sus și mă gândesc la faptul că mereu va fi o altă posibilitate. Mă antrenez și mai mult și fac tot posibilul să fiu mai bun pe viitor. Același principiu îl aplic și în viață. În plus, datorită motocrosului, am reușit să îmi fac multe cunoștințe și relații, peste tot în lume. Deci oriunde aș avea o problemă, am pe cine să sun și cui să îi cer ajutorul. Și societatea te percepe altfel atunci când ești bun într-un anumit domeniu. 

- Ai și un job. Ai zile în care simți că nu reușești să fii implicat sută la sută în ambele activități? Ce e mai important pentru tine dintre acestea două? 

Da, lucrez de trei ani. Am zile în care nu le reușesc pe toate, mai ales când tata nu e la firmă. Mai sunt și zile când se prăbușește toată lumea peste mine, dar le rezolv pe toate pe rând. Motocrosul e ca un doilea job pentru mine, pentru că nu înseamnă doar să te dai cu motorul, ci trebuie să faci și antrenamete, pregătire fizică, trebuie să te promovezi și așa mai departe. Legat de întrebarea despre care este mai important, cred că totuși motocrosul, pentru că e în inima mea. Asta fac de 20 de ani. Iubesc să fac asta. E clar că mă implic și la muncă, dar motocrosul e mai aproape de inima mea.   

- În afară de motocros, ce alte interese sau hobby-uri ai? Cum le gestionezi în paralel cu antrenamentele și competițiile?

Mai am ca hobby bicicleta. Mă dau și pe stradă, ca un antrenament, dar în același timp e și hobby. Mă dau și în pădure. E un fel de downhill. Îmi fac timp și pentru asta pentru că și acesta e un fel de antrenament pentru motocros. Plus că îmi place să fiu în natură. 

- În trecut, mi-ai spus că ți-ar plăcea să fii și antrenor. Ai mai făcut ceva în această direcție? 

Da, îi ajut pe tinerii care doresc să se dezvolte în direcția asta. Îi îndrum, dar cam atât. Nu prea am timp de mai mult. 

- Ai simțit vreodată că ți-ai sacrificat copilăria și adolescența pentru că ai petrecut mult timp pe motocicletă? 

Da. Simt chiar și acum câteodată. Când ies cu prietenii mei în oraș, de multe ori trebuie să mă întorc acasă devreme și să mă odihnesc pentru a doua zi. În weekenduri eu merg la antrenamente, în timp ce ei se distrează. Simt că mi-am sacrificat copilăria pentru acest sport, dar nu regret. Și când aveam patru sau cinci ani, mă jucam pe stradă cu copiii, iar tata venea și mă chema să mergem la antrenamente. Sunt obișnuit de mic să fie așa. Îmi plăcea și atunci să fac asta și îmi place și acum. 

- Dacă ai putea să te întorci în trecut și să schimbi ceva, ai face-o? Și dacă da, ce anume? 

Nu. N-aș schimba nimic. Am avut o copilărie foarte frumoasă. Dacă era diferit, nu am de unde să știu cum aș fi ajuns, așa că prefer să fiu mulțumit de ceea ce sunt acum. Poate că aș fi sărit peste accidentările acelea mai grave, dar și datorită lor am învățat să apreciez și mai mult momentele în care sunt sănătos și nu mă doare nimic. Nu prea apreciem ceea ce avem până nu pierdem acel lucru. Așa a fost și în cazul meu. 

- Crezi că ai fi ajuns unde ești astăzi dacă nu aveai parte de susținerea familiei tale? Mă refer aici și la sprijinul financiar, pentru că motocrosul e un sport destul de costisitor și nu toți cei care sunt atrași de acest domeniu au și posibilitatea să facă performanță. 

Clar nu. În niciun caz. Fără susținere financiară ești limitat până la un anumit nivel. Când începi să fii mai bun, îți trebuie motoare competitive, suspensii, echipament și multe altele. Bine, dacă ești foarte talentat există o șansă să te vadă cineva și să te ajute, dar sunt prea puține astfel de cazuri. Dacă stau să mă gândesc, și acum cei care sunt la mondiale în top, au pornit de undeva de jos. Copiii care au avut mereu sprijin financiar de la părinți, nu au fost chiar așa de străluciți. Le-a lipsit motivația aceea care te face să răzbești și să vrei să câștigi, orice ar fi, adică să îți depășești condiția. 

- Faptul că ești un model pentru mulți copii și adolescenți a pus vreodată presiune pe tine? Ai simțit nevoia să corespunzi, să fii într-un anumit fel? 

Nu. Eu mereu sunt eu însumi. Nu port nicio mască. Sunt aceeași persoană și pe teren și în viața de zi cu zi. Sunt prietenos și gata să ajut mereu pe oricine. 

- Care crezi că sunt cele mai mari probleme ale generației de tineri din ziua de azi? 

Cred că dependența de rețele de socializare și problemele cu drogurile și alcoolul, care încep la o vârstă fragedă. Cam astea ar fi, din punctul meu de vedere. 

- Care sunt cele mai valoroase lecții pe care ți le-a predat viața până la vârsta de 23 de ani? 

În primul rând am învățat că trebuie să îți respecți părinții și să le fii recunoscător pentru toate eforturile pe care ei le depun. Niciodată nu știi ce au și ei pe suflet și ce sacrificii fac uneori pentru tine. O altă lecție este că până nu pierzi ceva, nu știi să îi apreciezi adevărata valoare. Cea de-a treia lecție ar fi să faci zi de zi ceva pentru visul tău, măcar și un lucru mărunt. Trebuie să încerci să fii un pic mai bun decât ai fost ieri. E clar că trebuie și odihnă, dar dacă să zicem că azi te odihnești, atunci mâine clar faci pași spre visul tău și tot așa. Timpul trece foarte repede, așa că ce poți să faci azi, nu trebuie lăsat pe mâine. 

***

În acest an, când ziarul Observatorul de Covasna a împlinit 20 de ani, am decis să dedicăm o campanie tinerilor, pentru ca ei să fie în centrul atenției noastre, căci, până la urmă, ei sunt viitorul. Așa a luat naștere campania „Tineri fără etichete: 20 de portrete”, prin care vrem să le oferim tinerilor covăsneni un spațiu în care să se exprime, astfel încât să aflăm și noi ce gânduri, ce așteptări, ce frământări sau nemulțumiri au.

Poți să propui chiar tu tineri despre care să scriem în paginile ziarului nostru și în online. Dă-ne un mesaj pe Facebook, Instagram, WhatsApp (0752.212.058) sau e-mail: iulia.draghici@comparty.org cu propunerea ta. Avem nevoie de numele complet, contact (telefon, e-mail, Facebook, Instagram – orice modalitate prin care putem să luăm legătura) și argumentele pentru care merită să intre în campania noastră. Tânărul pe care îl propui trebuie să aibă o vârstă cuprinsă între 14 și 25 de ani.

Așteptăm propunerile tale până pe 10 iulie!