Taxa de parcare de pe strada Gödri Ferenc e ilegală?
Răspunsul primarului Antal Árpád „îi liniștește pe cei preocupați de această problemă”
În cadrul cele mai recente ședințe ordinare de Consiliu Local din Sfântu Gheorghe, din 26 octombrie, consilierul Andrei Cochior a adus în atenția colegilor săi o situație care vizează o „posibilă încălcare a legislației europene în vigoare de către Administrația Municipiului Sfântu Gheorghe” în ceea ce privește perceperea taxei de parcare pe strada Gödri Ferenc, proaspăt modernizată din bani europeni.
Încălcarea legislației la care se referă consilierul „ar putea să se soldeze cu sancțiuni din partea instituțiilor de control abilitate, inclusiv pecuniare, sancțiuni ce ar urma să fie – cel mai probabil – suportate din bugetul public”, a precizat acesta.
„Am observat recent faptul că locuitorii urbei plătesc o taxă de parcare (2 lei/oră) pe strada Gödri Ferenc, fapt confirmat și de indicatoarele amplasate de-a lungul tronsonului (Parcare cu plată), dar și de existența parcometrelor aflate în stare de funcționare. Din câte cunosc, reabilitarea străzii a fost finalizată în anul 2016 și a fost finanțată din fonduri europene în baza Proiectului „Reabilitarea unor străzi din zona de acțiune urbană a municipiului Sfântu Gheorghe” (cod SMIS 7670) – POR Axa 1.1, în valoare de 15 milioane de lei, iar potrivit legislației europene, beneficiarul (adică UAT Sfântu Gheorghe) nu poate desfășura activități generatoare de venit pentru o perioadă de 5 ani de la finalizare.
În opinia mea, taxa de parcare reprezintă un venit obținut din exploatarea unui obiectiv reabilitat printr-un proiect european și există astfel riscul impunerii unor sancțiuni financiare din partea ADR Centru și chiar a obligării beneficiarului de a restitui întreaga sumă utilizată în cadrul proiectului (adică 15 milioane de lei)”, se arată într-un document ajuns și la redacția „Observatorul de Covasna”, semnat de consilierul Andrei Cochior, după ce nu a primit nicio reacție din partea autorităților locale.
Întrebat despre această chestiune, primarul Antal Árpád ne-a răspuns foarte ferm, în cadrul conferinței de presă de joi, că perceperea taxei este perfect legală.
„E un proces foarte lung și complex. Sunt anumite relații contractuale între Agenția de Dezvoltare Regională Centru, prin care noi am obținut fondurile europene pentru anumite investiții, și Primărie pe aceste spețe. Sunt chestiuni pe care le-am făcut, deci totul este perfect legal. Îl liniștesc pe domnul Cochior și pe cei preocupați de această problemă că totul este perfect legal”, ne-a declarat Antal Árpád.