Sita Buzăului anulează și în acest an Zilele Comunei
Autoritățile locale au decis că banii de distracție trebuie păstrați pentru achitarea co-finanțărilor în proiectele câștigate
Nici anul acesta locuitorii comunei Sita Buzăului nu vor avea parte de sărbătoarea comunei, potrivit deciziei aleșilor locali. Aceștia au stabilit că banii care ar fi putut fi cheltuiți pe distracție într-un weekend să fie folosiți pentru co-finanțările necesare proiectelor câștigate.
„Știți ce mult înseamnă pentru noi 50.000 – 60.000 de lei, pe care i-am fi cheltuit pe Zilele Comunei? În doi ani de zile am adunat peste 100.000 de lei. La fiecare lucrare câștigată e nevoie de co-finanțare. Nu e ca și cum câștigi un proiect și gata. Nu, avem de pus și noi partea Primăriei, de 10%. Programul vine cu 90%. Dacă nu ai 10%, nu îți vin nici cei 90. Nu putem opri lucrările la o școală ca să facem Zilele Comunei. Nu! Mai bine să se supere cetățenii pe mine. Peste un an, doi, trei, când terminăm cu școlile, facem și Zilele Comunei și toată lumea va fi fericită. Acum, e adevărat, sunt și discuții, dar nu avem ce să facem”, ne-a declarat luni, primarul din Sita Buzăului, Nicolae Stoica.
Acesta a precizat totodată că Primăria are în derulare, în diverse etape, 16 proiecte finanțate din cele 24 depuse. Printre acestea se numără cele de reabilitare a infrastructurii școlare, dar și asfaltare, canalizare, poduri și podețe sau reabilitarea clădirii primăriei și a cabinetelor medicale din comună.
Și anul trecut, sărbătoarea sitenilor a fost anulată, însă atunci motivul a fost dat de inundațiile care au vitregit mai multe poduri și podețe din comună. Dar decizia nu a fost o premieră, pentru că și în 2015, Zilele Comunei Sita Buzăului au fost anulate, din cauza fondurilor limitate la bugetul local, autoritățile declarând atunci că au preferat să utilizeze toți banii pentru dezvoltarea infrastructurală.
Cea mai recentă ediție a Zilelor Comunei a fost în 2017, când a avut loc a V-a ediție a evenimentului „De la Moșii noștri”. Sărbătoarea s-a derulat în perioada 19 – 20 august, iar printre artiștii invitați s-au numărat fiul celebrului interpret de muzică populară Nicolae Furdui Iancu, Teodor Furdui Iancu, dar și Ioana și Mărin Cornea, Ioana Dîrstar, Liviu Ardelean, Petre și Petronela Găitan, Orchestra „Plaiuri Transilvane” și mai multe formații și ansambluri locale și județene.
Chiar și în ciuda lipsei unei sărbători a comunei, Sita Buzăului este renumită în județ și în țară pentru evenimentele culturale pe care le organizează, printre cele mai vestite fiind Balul Portului Popular, Șezătoarea sau diverse alte acțiuni cu scopul de a promova tradițiile locale și folclorul autentic.