SOCIAL Acum 6 ore, 46 minute

Persoanele vulnerabile pot depune cereri pentru a beneficia de ajutorul la încălzire și de suplimentul pentru energie

de Agerpres | 171 vizualizări

Persoanele aflate în situații vulnerabile pot depune cereri pentru a beneficia de ajutorul la încălzire și de suplimentul pentru energie, sprijinul financiar urmând a fi acordat pe toată durata sezonului rece, respectiv 1 noiembrie 2025 - 31 martie 2026, în cazul ajutorului pentru încălzire, sau pe parcursul întregului an, în cazul suplimentului pentru energie, a anunțat sâmbătă Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).

Ajutorul pentru încălzire aferent sezonului rece 2025-2026, precum și suplimentul pentru energie pot fi solicitate începând cu luna octombrie, în conformitate cu Legea nr. 226/2021 privind măsurile de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie.

Consumatorii vulnerabili pot beneficia de ajutor pentru încălzire, care acoperă total sau parțial costurile cu încălzirea locuinței în perioada 1 noiembrie 2025 - 31 martie 2026, și suplimentul pentru energie, acordat lunar, pe tot parcursul anului.

Ajutorul pentru încălzirea locuinței este acordat în baza dispoziției primarului și se adresează familiilor sau persoanelor singure fără alte bunuri ori proprietăți, conform cererii, care au venit mediu net lunar de până la 1.386 lei/persoană pentru familie sau până la 2.053 lei pentru persoana singură.

„Ca și în anii anteriori, cererea-declarație pe propria răspundere se completează și se depune la primăria primăria localității pe raza căreia se află locuința solicitantului. Formularele pot fi obținute de la sediul și site-ul primăriei sau de pe site-ul agențiilor județene pentru plăți și inspecție socială / al municipiului București”, precizează sursa citată.

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială va efectua plățile pentru acest beneficiu social prin intermediul agențiilor teritoriale, începând cu luna decembrie 2025.

Pentru sezonul rece trecut, Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), prin agențiile teritoriale, a efectuat plata a 2 milioane de ajutoare și suplimente, aferente tuturor surselor de încălzire utilizate de populație - energie termică, gaze naturale, energie electrică și combustibili solizi sau petrolieri - însumând aproximativ 1,03 miliarde lei. Cele mai multe ajutoare și suplimente au fost acordate pentru încălzirea locuinței cu combustibili solizi și/sau petrolieri (peste 1,5 milioane ajutoare, aproximativ 911 milioane lei), urmate de gaze naturale (peste 160.000 ajutoare, aproximativ 35 milioane lei), energie electrică (peste 270.000 ajutoare, aproximativ 76 milioane lei), energie termică (aproximativ 38.000 ajutoare, aproximativ 10 milioane lei).

Pe ultimele patru sezoane reci (2021-2024), numărul total de ajutoare și suplimente plătite, conform Legii nr. 226/2021, a depășit 6,7 milioane, iar suma totală acordată s-a ridicat la aproximativ 3,67 miliarde lei.

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.