Sfântu Gheorghe va avea mai multe locuințe de necesitate
Primele demersuri au început săptămâna trecută
Consiliul Local Sfântu Gheorghe a adoptat în ședința ordinară a lunii februarie hotărâri care privesc transformarea unor apartamente din proprietatea publică a municipalității în locuințe de necesitate.
Totodată, pentru apartamentele care au primit această destinație a fost transmis dreptul de administrare în favoarea Direcției de Asistență Socială (DAS).
„Dorim să avem un număr cât mai mare de locuințe de necesitate. Când am venit cu această inițiativă încă nu se prefigura războiul din Ucraina, dar iată un motiv în plus să aibă municipalitatea un anumit număr de locuințe de necesitate, care, în situații de criză, fie că vorbim de o criză de violență în familie, fie că vorbim de, Doamne ferește, cutremur, ați văzut câte probleme sunt că iau foc blocurile, deci sunt situații în care primăria trebuie să ajute oamenii și ca să poată să ajute trebuie să aibă un fond locativ la dispoziție. Asta este direcția și de aceea încercăm să avem un număr cât mai mare de locuințe de necesitate”, a declarat joi, într-o conferință de presă, primarul Antal Árpád.
Edilul a spus și că acestea sunt primele demersuri ale municipalității prin care se pune eticheta de „locuințe de necesitate” pe unele imobile din proprietatea primăriei, dar și că vor mai urma astfel de demersuri. Fiecare trebuie să aibă aprobarea Consiliului Local.
Hotărârile adoptate joi vizează două apartamente din Câmpu Frumos și două din zona Lunca Oltului.