Sanitas Covasna pregătește un protest în fața Prefecturii
Sindicatul angajaților din sistemul sanitar din județul Covasna, Sanitas Covasna, se pregătește de protest. Acțiunea, la care sunt așteptate aproximativ 100 de persoane, va avea loc marți, 12 ianuarie, între orele 12:00 – 13:00, în zona din fața Instituției Prefectului Județului Covasna.
Proteste similare vor avea loc în același timp în mai multe județe din țară, spun reprezentanții sindicatului. Cele mai mari nemulțumiri ale angajaților din sănătate sunt legate de discrepanțele salariale, condițiile de acordare ale unor sporuri sau de faptul că unele drepturi nu sunt plătite la timp.
„Am solicitat reprezentanților noului Guvern să țină seama de promisiunile făcute în mai multe runde de discuții pe care le-am avut în toamnă, atunci, după acele proteste în fața Guvernului, promisiuni că nu se va pune vreodată vreun semn de întrebare cu privire la aplicarea legii salarizării pentru personalul TESA, infirmiere, îngrijitoare, pentru că sunt niște cereri serioase și pertinente în acest context de criză sanitară și pandemică, pentru că și ei au participat cot la cot cu celelalte categorii. (...) Am încercat să transmitem că nu suntem de acord cu înghețarea salariilor la nivelul de la 1 decembrie 2020, dar ordonanța 226 a fost adoptată și publicată în Monitorul Oficial. Vă dați seama ce nemulțumire a provocat în rândul salariaților, în mod special în rândul celor trei categorii pe care vi le-am spus, care reprezintă cam o treime din numărul total. De asemenea, există o nemulțumire în rândul tuturor categoriilor profesionale, pentru că și medicii, și asistenții medicali își doresc ca cel puțin o parte din sporuri să fie calculate, cum ar fi sporul de gardă, sporul de tură, pentru ore de sâmbătă, duminică, la salariul actual, nu la cel avut înainte de creșterea de salarii din ianuarie 2018. Nu toate sporurile sunt calculate la salariul actual. Pe lângă asta, s-au acumulat și multe frustrări”, a declarat joi, pentru Observatorul de Covasna, reprezentantul Sanitas Covasna, Vasile Neagovici.
Printre solicitări se mai numără și cea de convocare a comisiei de dialog social de la nivelul Prefecturii, lucru care nu s-a mai întâmplat la nivelul județului Covasna de 10 luni, potrivit liderului Sanitas.
„Cel puțin la nivelul județului nostru, că în alte județe s-au mai întâmplat „minuni”, deși am solicitat organizarea unor ședințe ale comisiei de dialog social, în ultimele 10 luni nu a fost nici măcar o ședință”, a punctat Vasile Neagovici.
Tot acesta a spus că a depus la Primăria Sfântu Gheorghe cerere pentru organizarea mitingului și că mai așteaptă de la DSP un aviz. La evenimentul care se anunță a fi pașnic și o modalitate de a deschide un dialog cu autoritățile se vor respecta măsurile de protecție pentru evitarea răspândirii coronavirusului, a mai spus Vasile Neagovici.
„Vom încerca să transmitem mesajul că suntem deschiși la o discuție serioasă cu reprezentanții noului Guvern, și avem aici în vedere atât Ministerul Sănătății, cât și Ministerul Muncii și premierul României”, a mai declarat Vasile Neagovici.
În noiembrie 2020, conducerea Sanitas Covasna a depus la Instituția Prefectului un material sinteză cu principalele revendicări și nemulțumiri ale membrilor de sindicat din unitățile sanitare și de asistență socială. Liderul Sanitas Covasna spune că a primit răspuns din partea reprezentanților Guvernului în teritoriu că acesta a fost mai departe trimis la Ministerul Sănătății, dar mai mult de atât, acțiunea nu pare să fi produs vreun efect.
„În funcţie de rezultatul acţiunilor deja programate, Federaţia SANITAS va continua să organizeze forme de protest legale, în această perioadă, pentru susţinerea şi soluţionarea revendicărilor membrilor noştri de sindicat”, au transmis, printr-un comunicat de presă, reprezentanţii organizaţiei sindicale de la nivel național.
Sursa foto: Facebook/ Federația Sanitas din România, noiembrie 2020