Peste 90 de cadre didactice și elevi testați pozitiv la coronavirus de la începutul semestrului doi
Sunt cu 11 cazuri mai multe față de acum două zile, arată datele IȘJ Covasna
Numărul cazurilor de coronavirus confirmate în rândul elevilor și cadrelor didactice din județul Covasna, de la începutul celui de-al doilea semestru, a ajuns joi la 95, conform datelor transmise de Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Covasna. Cazuri active sunt în prezent 42.
Datele Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Covasna, furnizate joi, 18 martie, arată că de pe 8 februarie, de la începutul celui de-al doilea semestru, au fost depistate ca fiind infectate cu SARS-COV-2 55 de cadre didactice din județul Covasna. Dintre acestea, 29 sunt încă bolnave. Comparativ cu raportarea de marți, 16 martie, numărul cazurilor confirmare la profesori și educatori a crescut cu încă șase.
În rândul elevilor s-au înregistrat până joi 40 de cazuri de infectare (încă cinci depistate în ultimele două zile), iar 13 dintre ele sunt încă active, transmite IȘJ Covasna.
Aceeași sursă arată că numărul cadrelor didactice vaccinate anti-COVID în centrele din județul Covasna, până pe 12 martie, a ajuns la 644.
Conform informațiilor de pe site-ul Ministerului Educației, la nivel național, săptămâna trecută, în unitățile de învățământ preuniversitar numărul preșcolarilor/elevilor confirmați COVID-19 a crescut cu 181 (media 22 cazuri/zi), în timp ce numărul personalului din învățământ confirmat COVID-19 a crescut cu 321 (media 40 cazuri/zi).
Numărul total al angajaților din sistemul de educație vaccinați până la data de 10 martie a fost de 123.059 (peste 35%), se mai arată pe edu.ro.
Sursa foto: Profimedia