Peste 600 de persoane din Covasna și Harghita care au abandonat studiile se vor putea întoarce la școală
Valoarea totală a proiectului este de peste 9,5 milioane de lei
Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Covasna anunță că proiectul „REAL - Școala deschisă pentru toate vârstele” în care este partener, coordonat de IȘJ Harghita, a fost declarat câștigător și va primi o finanțare de peste 9,5 milioane de lei. Scopul programului, care vizează peste 600 de beneficiari, copii, tineri și adulți din cele două județe, este să le dea o nouă șansă celor care au abandonat școala și să reintre în sistem.
Din județul Covasna, în program vor fi implicate 9 școli: Școala Gimnazială „Ady Endre” Sfântu Gheorghe, Școala Gimnazială „Bartha Károly” Boroșneu Mare, Școala Gimnazială „Gödri Ferenc” Sfântu Gheorghe, Școala Gimnazială „Jancsó Benedek” Ghelința, Școala Gimnazială „Kálnoki Ludmilla” Valea Crișului, Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” Întorsura Buzăului, Școala Gimnazială „Néri Szent Fülöp” Sfântu Gheorghe, Școala Gimnazială „Tatrangi Sándor” Ozun și Școala Gimnazială Zăbala.
„Obiectivul general al proiectului este creșterea ratei de reintegrare în sistemul de educație și formare, a copiilor și tinerilor care au părăsit timpuriu şcoala și a adulților care nu și-au finalizat educația obligatorie din județele Harghita și Covasna, prin dezvoltarea și furnizarea unor programe de tip „A doua șansă”(ADȘ) pentru învăţământul primar și/sau secundar inferior către un număr de 602 copii/tineri/adulți din județele Harghita și Covasna”, se arată într-un comunicat de presă transmis de IȘJ Covasna miercuri.
Totodată, proiectul va viza și dezvoltarea competențelor profesionale pentru 520 cadre didactice din învățământul preuniversitar din județele Harghita și Covasna.
„Valoarea totală a proiectului este de 9.522.127,10 lei, din care asistență financiară nerambursabilă este de 8.093.808,08 lei, reprezentând valoarea cofinanțării Uniunii Europene prin Programului Operațional Capital Uman 2014-2020”, se mai arată în comunicatul de presă.
Proiectul are o perioadă de implementare de 36 de luni, începând cu 1 ianuarie 2021 și până la 31 decembrie 2023.
Programul este coordonat de Inspectoratul Școlar Județean Harghita, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Covasna și Casa Corpului Didactic „Apáczai Csere János” Harghita.