Peste 4.450 de puieți de pomi fructiferi autohtoni din livezi autorizate, împărțiți gratuit în 2021
Cum se va face distribuția lor pe zonele județului
Programul „Un pom pentru generația viitoare” al Fundației Comunitare Covasna continuă, așa cum s-a mai relatat, și în 2021. După ce s-a anunțat că la Sfântu Gheorghe vor fi distribuiți 800 de puieți, coordonatorii campaniei informează și că vor fi dăruiți, în total, peste 4.450 de puieți în această primăvară, în locuri din fiecare zonă a județului.
Astfel, aceștia vor fi împărțiți așa: în zona Târgu Secuiesc – 1.400 de bucăți, zona Baraolt – 1.100 de bucăți, zona Covasna – 800 de bucăți, la fel ca la Sfântu Gheorghe, iar la Întorsura Buzăului – 400 de bucăți.
Primăria Sfântu Gheorghe a anunțat deja că pomii vor merge către familii din Coșeni și Chilieni, iar distribuția se va face conform cerințelor, identificate cu ajutorul unui grup de Facebook.
Numărul de pomi fructiferi distribuiți la nivel județean ar putea suferi modificări și în funcție de solicitări, astfel că organizatorii campaniei se așteaptă că și anul acesta vor fi distribuiți peste 5.000 de puieți de pomi fructiferi autohtoni.
„Puieții îi procurăm din livezi calificate, Rosafruct de la Aiud și Rabanus din Odorheiu Secuiesc. Distribuirea puieților se va efectua pe parcursul lunii aprilie. O să informăm media despre locațiile, dată și ora de distribuire. Există o varietate mare de soiuri în ofertă: 19 soiuri de mere, 14 soiuri de pere, 11 soiuri de prune, 6 soiuri de cireșe. În realizarea programului colaborăm cu organizații civile și cu primăriile locale”, transmite Fundația Comunitară Covasna, printr-un comunicat de presă.
Anul trecut, deși planul era să fie distribuiți 4.000 de pomi, în final s-au împărțit 5.165, în localități din fiecare regiune a județului. Din zona Târgu Secuiesc, în 2020 s-au oferit pomi în Dalnic, Valea Seacă, Petriceni, Catalina, în zona Covasna s-au împărțit la Doboșeni, în zona reședinței de județ la Sfântu Gheorghe, Bodoc, Zălan, Olteni, Micfalău și Fotoș, dar și în zona Baraolt (Herculian, Micloșoara și Aita Seacă), și Întorsura Buzăului (în Valea Mare) a ajuns acest program.
În 2020, puieții care au ajuns la peste 1.600 de familii, au fost cumpărați din fondurile fundației, dar și cu sprijinul Fondului Bethlen Gábor.
Programul a debutat în 2013, printr-un „episod” pilot. Atunci s-au împărțit 175 de bucăți în Herculian. Având în vedere cererea mare, conducerea Fundației a decis să continue proiectul, într-un cadru organizat. Până în prezent s-au distribuit aproximativ 23.000 de bucăți. Obiectivul coordonatorilor a fost organizarea acestui program pe un interval de 10 ani, în care să fie distribuiți 40.000 de puieți de pomi din soiuri tradiționale covăsnene în toate zonele județului. Se pare că dezideratul ar putea fi îndeplinit. Cu atât mai mult cu cât, practica ultimilor ani a arătat că, pe lângă puieți distribuiți gratuit, localitatea beneficiară mai cumpără cel puțin aceeași cantitate, astfel numărul pomilor plantați se dublează, informează Fundația Comunitară Covasna.