SOCIAL 4 octombrie 2021

Peste 4.000 de lei strânși pentru Nicolae, băiatul care luptă împotriva cancerului

de David Leonard Bularca | 1288 vizualizări

Micii fotbaliști de la Viitorul Întorsura Buzăului, echipa de 6-11 ani, au jucat un meci caritabil, duminică, 3 octombrie, astfel încât să strângă bani pentru Nicolae, elev la Școala Gimnazială din Zăbrătău – Sita Buzăului, care la doar cei 7 ani ai săi, se luptă pentru viața sa. În total, s-au strâns 4.350 de lei pentru micuțul din Buzaie.

„Ieri (n.red. duminică) am primit o lecție de viață care m-a impresionat până la lacrimi. Când am facut poza de grup, cel micuț s-a străduit de două ori să țină și el piciorul pe minge, îi era foarte greu, dar a luptat și a reusit”, a spus, pentru Observatorul de Covasna, organizatorul acțiunii, Sebi Baciu. 

„Continuăm campionatul faptelor bune! A fost un meci caritabil pentru un suflețel de băiat care are nevoie de toți! Sper că noi am fost doar fluierul de start! Împreună reușim”, a spus, duminică, un reprezentant al Asociației „Sport Natura Aventura” (Hai afară), Călin Strîmbeanu.

Nicolae suferă de cancer al sistemului limfatic. Mai multe detalii despre povestea sa puteți afla din articolul publicat pe 27 septembrie în ziarul nostru, intitulat: Povestea lui Nicolae, care, la doar 7 ani, luptă pentru propria-i viață

Donații se pot face în continuare, în contul: RO60RNCB0126099492720001. Cont în RON, deschis la BCR, pe numele Todor Adina Gheorghița. 

Încă o victorie pentru echipa de fotbal întorsureană

Tot duminică, a avut loc și meciul echipei A.S. Viitorul împotriva A.S. Covasna. Meci încheiat în favoarea întorsurenilor, scor final: 4-0. 

Au marcat: David POPICA, Iulian DUCA (2) și Vlad HOSU. 

Săptămâna trecută, Viitorul Întorsura Buzăului a câștigat și meciul împotriva echipei din Ozun. Scor: 3-2. 

Sursa foto: Viitorul Întorsura Buzăului – Facebook și Călin Strîmbeanu

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.