SOCIAL 26 august 2020

Percheziţii în Braşov şi Covasna, într-un dosar de evaziune fiscală cu prejudiciu de 1,2 milioane de lei

de Iulia Drăghici - Taraș | 7960 vizualizări

Poliţiştii braşoveni au efectuat, miercuri dimineaţă, un număr de 13 percheziţii la domiciliile şi sediile unor societăţi comerciale din judeţele Braşov şi Covasna, într-un dosar penal de evaziune fiscală, cu un prejudiciu estimat la 1,2 milioane de lei, a informat Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) într-un comunicat de presă.

Percheziţiile sunt efectuate de poliţişti ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din Inspectoratul de Poliţie Judeţean Braşov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov.

„Din cercetări a reieşit faptul că mai multe societăţi comerciale ar fi înregistrat în evidentele contabile cheltuieli fictive, reprezentând facturi fiscale de achiziţie componente auto. (...) În urma percheziţiilor vor fi ridicate documente financiar- contabile şi alte mijloace de probă şi vor fi conduse la audieri 10 persoane”, se arată în comunicatul citat.

Activităţile desfăşurate beneficiază de sprijinul poliţiştilor din cadrul Poliţiei Municipiului Braşov, Serviciului Criminalistic Braşov, Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Covasna, alături de luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale Braşov, a menţionat sursa citată.

Sursa: AGERPRES. 

Sursa foto: arhivă/ ilustrativ. 

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.