Operație de prelevare de organe la SJU Sfântu Gheorghe
Un destin tragic, cu o viață curmată mult prea devreme, la doar 17 ani, după un traumatism toracic care a dus la o moarte cerebrală, înseamnă acum zile în plus și o nouă șansă pentru cinci sau șase persoane, datorită faptului că familia tânărului a acceptat să îi fie prelevate mai multe organe. Operațiunea a avut loc la Spitalul Județean de Urgență (SJU) din Sfântu Gheorghe. Speța a ajuns în presa centrală la finele săptămânii trecute, după ce s-a aflat că o parte din ficatul tânărului din Sfântu Gheorghe va fi transplantat unei fetiței în vârstă de 5 ani, care luptă pentru propria viață, din cauza Bolii Wilson.
Prelevarea de organe s-a făcut sâmbătă, 30 aprilie, la Sfântu Gheorghe. Pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr.Fogolyán Kristóf” a fost prima prelevare de cord din istorie și prima prelevare multi-organ din acest an.
Intervenţia a durat circa două ore, fiind coordonată de medicul specialist dr. Buzsi Janka - șefa secției de Anestezie şi Terapie Intensivă, și medicul primar anesteziologie şi terapie intensivă - dr. Costache Cătălin, care au asistat cele 4 echipe de chirurgi venite la spitalul nostru (două din Bucureşti, una din Cluj-Napoca şi o alta din Târgu Mureş).
Donatorul se afla în moarte cerebrală din data de 28 aprilie, şi i-au fost prelevate ficatul, ambii rinichi, cordul și fragmente de oase. Gestul familiei îndurerate, de a găsi într-un moment atât de dificil puterea necesară pentru a accepta această procedură, a oferit unor pacienţi aflaţi în nevoie şansa la o nouă viaţă, informează Spitalul printr-un comunicat de presă.
„A fost o dovadă de cel mai înalt profesionalism pe care l-am văzut, am asistat la destul de multe prelevări de organe, și cred că a fost intervenția cea mai rapidă și fără incidente. A fost prima intervenție realizată la spitalul nostru în care s-a prelevat și cordul, este o premieră. Nu știu dacă am fost primii anul acesta la nivel național, dar suntem printre primii. Toată lumea, de la cel mai mic, la cel mai mare, a lucrat extraordinar. Le mulțumim tuturor pentru sprijin, inclusiv Ambulanței, care ne-a ajutat cu transportul, elicopterelor care au venit, toată lumea a făcut în așa fel încât intervenția să se desfășoare repede și bine. Nu în ultimul rând, trebuie să mulțumim familiei, pentru că prin gestul lor au făcut posibilă această minune”, a spus dr. Costache Cătălin.
Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr.Fogolyán Kristóf” a obţinut în 2014 acreditarea Ministerului Sănătăţii, prin intermediul ANT, pentru activitatea de prelevare a organelor umane, fiind primul an în care s-a realizat la Sfântu Gheorghe o astfel de intervenţie.
O parte din ficat a fost transplantat sâmbătă la Spitalul Fundeni din capitală unei fetiţe în vârstă de 5 ani, internată la începutul lunii aprilie în spital cu hepatită cu cauză inițial necunoscută. Medicii au stabilit ulterior că aceasta are și boala Wilson, o tulburare genetică care provoacă stocarea excesivă a cuprului în organism.
Potrivit News.ro, inima va fi transplantată la Târgu Mureş, unei adolescente de 16 ani cu insuficienţă cardiacă, iar rinichii vor ajunge la Cluj. Țesutul osos, mai exact un segment de femur, va fi folosit probabil la un pacient cu o patologie tumorală.