O rochie de mireasă a fost scoasă la vânzare în scop caritabil
Banii vor fi donați familiei a cărei casă a ars săptămâna trecută, în Barcani
Reacții după incendiul de săptămâna trecută din Barcani încep să apară de la oamenii care vor să ajute. De această dată, o femeie, Liliana Maria Milu, a anunțat pe un grup de vânzări de pe o rețea de socializare că vinde o rochie de mireasă, purtată doar o dată, la prețul de 2.000 de lei, negociabil. Banii intenționează să îi ofere familiei din Barcani căreia i-a ars recent casa.
„Vând rochie de mireasă (+voal) îmbrăcată doar pentru probă! Prețul de achiziție a fost de 2.800 RON (rochie) și 400 (voal). Banii aș dori să meargă în contul familiei din Barcani căreia a ars casa. Preț ușor negociabil 2.000 RON”, se arată în anunțul postat pe rețeaua de socializare.
Momentan, nimeni nu s-a arătat interesat de achiziția rochiei, spune Liliana Maria Milu.
„Sunt membră în diverse grupuri, pe Facebook, de vânzări în scop caritabil. Am văzut acolo că se poate și am zis să încerc și la noi. În felul ăsta ar fi două părți beneficiare. Sper să funcționeze, însă deocamdată nu m-a contactat nimeni”, a declarat, pentru Observatorul de Covasna, Liliana Maria Milu.
Totuși, a precizat aceasta, anunțul va rămâne valabil până când rochia își va găsi cumpărător.
„O să rămână valabil până când, sper eu, se va vinde. Oricum rochia are destinația asta. Dacă nu e să fie pentru cei din Barcani poate va fi pentru altcineva care are nevoie”, a mai spus femeia.
Cei interesați o pot contacta pe Liliana Maria Milu pe Facebook, dar și la numerele de telefon 0731625869 și 0731625831.
Joi seara, o casă din Barcani a ars aproape în totalitate, după ce un trăsnet a dat foc gospodăriei. În urma incendiului în curtea respectivă au ars acoperișul unei case de locuit, anexe ale locuinței, un adăpost de animale și aproximativ 15 tone de furaje, a informat ISU Covasna, dar au murit și 11 miei și trei câini.
Sursa foto: Liliana Maria Milu – Facebook