SOCIAL 18 ianuarie 2024

Mobilizare pentru viață: militarii din Arcuș au donat sânge

de Iulia Drăghici - Taraș | 6432 vizualizări

Militarii de la Depozitul 92 Geniu din Arcuș s-au mobilizat și au organizat o campanie de donare de sânge. Implicarea lor vine în sprijinul unui bărbat bolnav de cancer. 

Acțiunea a avut loc în perioada 15 - 17 ianuarie. 

„Militarii Depozitului 92 Geniu din Arcuș au răspuns apelului de a ajuta familia unei colege, al cărei tată suferă de o formă agresivă de cancer, având nevoie zilnic de sânge pentru a fi stabilizat în vederea începerii unui tratament. 

Astfel, în perioada 15-17.01.2024, au fost prezenţi la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, pentru a dona sânge în cadrul acestei acţiuni de suflet”, au transmis, pentru covasnamedia.ro, militarii din Arcuș. 

Aceștia speră ca exemplul lor să fie multiplicat.

„Totodată, militarii fac un apel din inimă către toţi cei cu suflet cald, să dea dovadă de atitudine civică în promovarea voluntariatului și creșterea coeziunii sociale în jurul unor proiecte care vizează valori fundamentale umane, să vină în sprijinul familiei îndurerate alăturându-se acestei inițiative. 

Pentru cei care doresc să fie alături de noi, menționăm că nu contează grupa sanguină a donatorului sau localitatea/judeţul în care se face donarea, doar specificați «pentru ŞEULEAN IOAN, Clinica Medicală şi Chirurgie 3, CLUJ NAPOCA (str. CROITORILOR nr. 19/21»)”, se mai arată în comunicat. 

Pentru amănunte, persoana de contact este locotenent-colonelul Mihai-Liviu Gaiţă, telefon mobil +40744-341.543.

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.