SOCIAL 26 aprilie 2021

Mai puține cazuri de violență domestică, în 2020, la Sfântu Gheorghe

de Daniela Luca | 961 vizualizări

La Sfântu Gheorghe, autoritățile au constatat că în 2020 s-a înregistrat o scădere a numărului femeilor bătute sau asupra cărora se exercită presiuni psihice în propriile lor case. Poate fi vorba, însă, mai degrabă de o scădere a numărului celor care fac plângeri, care își conștientizează situația și vor să scape, pentru că numărul real al femeilor bătute periodic ar putea fi mult mai mare, spun specialiștii din cadrul echipei mobile pentru intervenția de urgență în cazuri de violență domestică. 

Datele echipei mobile pentru intervenția de urgență în cazuri de violență domestică, formată în 2019, arată că anul trecut, la Sfântu Gheorghe, s-au înregistrat în total 12 astfel de situații. Numărul este mult mai mic decât cel înregistrat în alți ani, spun specialiștii, însă în spatele acestuia sunt niște explicații.

Unul dintre motive ar putea fi efortul depus de instituțiile cointeresate să stopeze pe cât posibil abuzurile în familie, spune șeful Serviciului Programe și Servicii Sociale din cadrul Direcției de Asistență Socială și coordonatorul echipei mobile pentru intervenția de urgență în cazuri de violență domestică, psihologul Szép-Márk Linda-Mária. Totodată, fenomenul este mult mai complex decât o arată numerele, mai spun speciliști. Diminuarea ar putea fi cauzată și de dificultatea cu care victimele au putut să apeleze autoritățile pe timpul stării de urgență de anul trecut. 

„În 2021, până în prezent, am avut două cazuri. Le-am solicitat și celor de la poliție o statistică pentru a vedea câte cazuri au avut ei înregistrate anul trecut, ca să vedem dacă am fost solicitați la toate. În comparație cu alți ani, în 2020 am avut o scădere semnificativă în ceea ce privește cazurile la care am acționat. Dacă asta înseamnă că și în realitate nu au fost cazuri, ne bucurăm foarte mult. Rămâne să vedem dacă am fost solicitați la toate cazurile. Totuși, numărul mic de cazuri ar putea să însemne că munca pe care am depus-o în acest sens cu toții până în prezent a dat rezultate. În plus, a fost un an dificil pentru toți și mă gândesc că în cazul fiecărei instituții au fost situații în care s-au luat decizii pe moment sau în care nu au știut cum să procedeze. Să sperăm că anul acesta vom colabora mai bine”, ne-a spus Szép-Márk Linda-Mária.

Psihologul a mai adăugat că la cele două cazuri la care se lucrează un prezent, se mai adaugă și un caz din anii anteriori. 

Pe lângă reprezentanții Direcției de Asistență Socială, din echipă fac parte reprezentanți ai Poliției Locale din reședința de județ și ai Adăpostului de Noapte. În 2019, aceștia au intervenit la 33 de cazuri de violență domestică. 

Szép-Márk Linda-Mária poate fi contactată pentru consiliere și sprijin în cazul oricărui tip de violență în familie, la numărul de telefon  0726 701 399 sau la adresa de e-mail linda.szepmark@dassepsi.ro.

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.