SOCIAL 6 septembrie 2018

Fond Permanent de Alimente, înființat de o asociație din Sfântu Gheorghe

de Iulia Drăghici - Taraș | 1510 vizualizări

Donațiile vor ajunge la persoanele nevoiașe din județ

Asociaţia Izsák Művek a înfiinţat Fondul Permanent de Alimente, inițiativă care vine ca urmare a solicitărilor constante din partea cetățenilor care vor să doneze, indiferent de perioada din an, alimente şi produse de igienă pentru cei aflați în dificultate.  

Asociaţia cere implicarea magazinelor alimentare din judeţul Covasna în acest proiect, deoarece vor avea „numai de câştigat din această colaborare: acolo unde vor fi amplasate cutii în care clienţii pot dona alimentele (cumpărate din magazin), vânzările vor creşte, iar fiecare magazin partener va primi reclamă gratuită drept recompensă pentru spiritul filantrop dovedit”, a anunțat Asociaţia Izsák Művek într-un comunicat de presă transmis Observatorului de Covasna.

Donaţiile strânse vor fi depozitate de asociaţie şi împărţite în colaborare cu cetăţeni şi/sau instituţii, organizaţii etc., în urma unor cereri, oricine putând semnala, telefonic sau online, dacă află că o persoană se află în nevoie, se mai arată în comunicat.

„În curând, vom comunica lista magazinelor partenere. Până atunci, cetăţenii care vor să doneze bani pentru derularea proiectului, sunt rugaţi să sune la numărul 0725961709, zilnic între orele 8-20. Cei mai generoşi vor fi premiaţi cu obiecte realizate manual de membrii şi voluntarii Asociaţiei.

Totodată, şi proprietarii de magazine alimentare, dar şi oamenii care doresc să devină voluntari, sunt rugaţi să ne contacteze”, precizează, în comunicat, Asociaţia Izsák Művek.

Asociaţia Izsák Művek a fost înființată în primăvara anului 2017. De atunci, aproape 700 de kilograme de alimente au fost colectate de voluntari prin diverse campanii derulate în special în perioada sărbătorilor. Bunurile donate au ajuns la Crucea Roșie Covasna, care la rândul său a distribuit bunurile persoanelor nevoiașe, dar și la Centrul pentru Copii „Boldog Apor” din orașul Covasna sau direct la persoane fizice.

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.