SOCIAL 2 februarie 2021

Facilități pentru familiile numeroase și la Târgu Secuiesc

de Iulia Drăghici - Taraș | 757 vizualizări

Autoritățile locale din Târgu Secuiesc au dat startul unui program multianual pentru ajutorarea familiilor cu minimum trei copii din municipiu. Cele care vor aplica și vor fi acceptate, vor putea beneficia de abonament gratuit pentru parcările tip rezidențiale și pentru cele publice, reduceri de 50% la biletele de acces pentru o serie de evenimente culturale și la patinoar și reduceri la bilete și abonamente la bazele sportive. 

Pentru a fi acceptate, familiile care vor aplica trebuie să îndeplinească o serie de condiții: familia/persoana singură să aibă domiciliul sau reşedinţa pe teritoriul administrativ al Municipiului Târgu Secuiesc; unul dintre părinţii/persoana care au/are în întreţinere trei copii să realizeze venituri impozabile, indiferent de sursa de venit; să nu aibă datorii la bugetul local; copiii aflaţi în întreţinere să fie înscrişi la o unitate de învăţământ şi să nu aibă mai mult de 20 absenţe nemotivate/an (cu excepția celor înscriși la grădinițe). 

Categoriile de facilități la care vor avea acces beneficiarii sunt, mai exact, următoarele: „un abonament gratuit cu valabilitate de un an pentru parcările tip rezidenţiale aflate în administrarea Consiliului Local al Municipiului Târgu Secuiesc, dacă în momentul cererii, în zona domiciliului există asemenea locuri libere, cu condiția ca solicitantul să îndeplinească cerințele Regulamentului de atribuire; un abonament gratuit cu valabilitate de un an pentru parcările publice aflate în administrarea Consiliului Local al Municipiului Târgu Secuiesc; reduceri de 50% la abonamentele de acces la programele şi acţiunile culturale organizate de instituţiile de cultură aflate în subordinea Consiliului Local al Municipiului Târgu Secuiesc  (Casa de Cultură Vigadó - Teatrul Orășenesc Udvartér Teátrum); reduceri de 50% la biletele de acces la patinoarul artificial Deme László; reduceri la biletele de acces și abonamente la bazele sportive”, potrivit unui comunicat de presă transmis luni de Primăria Târgu Secuiesc. 

Proiectul de hotărâre pentru acordarea de facilități familiilor numeroase din municipiu a fost aprobat în ianuarie de Consiliul Local Târgu Secuiesc, în unanimitate. 

Pentru anul 2021 cererile, împreună cu dosarul care conține documentele necesare se depun până la data de 25 februarie 2021 la sediul Primăriei (registratură). 

Informații despre documentele pe care trebuie să le conțină dosarul sunt pe site-ul primăriei, kezdi.ro.

Un program similar, care oferă beneficii familiilor cu mulți copii se derulează și la Sfântu Gheorghe, din 2019, după o hotărâre aprobată de Consiliul Local în decembrie 2018. De atunci și până în mai 2019, de exemplu, în cadrul acestei inițiative, au fost emise în total 491 de carduri pentru 113 familii, iar înscrierile sunt deschise în continuare și aici. 

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.