DSVSA Covasna: Coronavirusul poate fi depistat și cu aparatele pentru diagnosticarea pestei porcine
Directorul executiv al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Covasna, Sikó Barabási Sándor, afirmă că aparatele Real Time PCR utilizate pentru depistarea pestei porcine pot depista şi prezenţa coronavirusului.
„Este un aparat de biologie moleculară pe care unele judeţe îl au de vreo doi, trei ani şi îl folosesc pentru depistarea pestei porcine în special. Dar poate fi folosit şi pentru altceva, cum ar fi coronavirus. Anul trecut, printr-un program al Agenţiei Naţionale, am avut posibilitatea să achiziţionăm aparatură de laborator, autolaboratoare, etc, iar noi am optat pentru un Real Time PCR. Am făcut contractul cu AFIR, dar încă nu l-am primit, săptămânal sun şi mă interesez. (...) Am vorbit cu Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică şi cu Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe şi dacă îl primim îl cedăm cu mare drag ca să îl folosească în această perioadă, dacă va fi nevoie", a declarat dr. Sikó Barabási Sándor.
Potrivit acestuia, valoarea unui astfel de aparat se cifrează la peste 70.000 euro.
Sikó Barabási Sándor a mai menţionat că dacă aceste aparate vor fi folosite pentru detectarea coronavirusului, vor trebui luate măsuri de siguranţă suplimentare pentru personalul de specialitate.
„Pentru ca investigaţiile să nu pericliteze personalul care analizează probele de coronavirus, trebuie să se asigure un nivel mai ridicat de siguranţă. Nu oriunde sau oricine poate lucra, trebuie condiţii speciale, personal calificat şi spaţiu sigur", a mai spus directorul executiv al DSVSA Covasna.
Sursa: AGERPRES.