Doar 36 de înscrieri pentru campania de sterilizare a câinilor din Sfântu Gheorghe
Apelul este încă deschis
Doar 36 de înscrieri s-au înregistrat, după mai bine de o lună de la apelul lansat în vederea organizării campaniei de sterilizare a câinilor cu sau fără stăpân din Sfântu Gheorghe și satele aparținătoare. Perioada de înscrieri nu s-a încheiat, însă organizatorii speră ca cei care doresc să ia parte, să le dea de veste cât mai curând, pentru a organiza astfel o acțiune cât mai reușită.
Coordonatorii acțiunii, reprezentanții Asociației pentru Câini fără stăpân AMY, respectiv ai Adăpostului de Câini de la Câmpu Frumos, spun că numărul animalelor înscrise este, încă, unul destul de mic și că vor mai ține deschise înscrierile și în perioada următoare.
Pentru a considera această campanie ca fiind un succes, numărul animalelor înscrise ar trebui să fie minimum 100, spune administratorul Adăpostului, Balázsi Csaba.
„Aș dori să atragem încă o dată atenția locuitorilor că această campanie este în beneficiul lor, în beneficiul animalelor și mai ales în beneficiul puilor, care să nu mai fie abandonați pe stradă sau aruncați la gunoi, cum s-a mai întâmplat. Să se folosească de ea, să se înscrie. Fiind și gratuită toată operațiunea respectivă și legea din 2009 în vigoare îi obligă, atunci e în folosul tuturor. Îi așteptăm pe cetățeni să se înscrie”, a mai spus, pentru Observatorul de Covasna, Balázsi Csaba.
Organizatorii spun și că în perioada următoare vor depune documentația necesară pentru a întocmi cererea către Consiliul Local Sfântu Gheorghe, pentru a aproba finanțarea.
Acțiunea de sterilizare ar trebui să aibă loc toamna aceasta.
Apelul campaniei, lansat în urmă cu o lună, vizează acum, în primă fază doar înscrierea pe o listă inițială a locuitorilor din Sfântu Gheorghe, Câmpu Frumos, Coșeni și Chilieni, care doresc să beneficieze de șansa de a-și steriliza gratuit câinii. Ulterior, în funcție de numărul de doritori, se va pune la punct organizarea, care se va face cu o planificare prealabilă.
Modalitățile de înscriere sunt următoarele: telefonic: 0732.717.185 ( între orele 9:00 – 15:00), 0721.384.068 ( între orele 18:00-20:00 ) de luni până vineri, iar în weekend prin e-mail-uri la adresele menhely_adapost@tega.ro sau asociatia.amy@gmail.com.
În anul 2017, Primăria a organizat un program de numărare a câinilor și sterilizare la preț promoțional, al cărui scop era controlul reproducerii câinilor care nu sunt de rasă pură de pe domeniul public sau privat al orașului, respectiv preîntâmpinarea răspândirii bolilor infecțioase transmisibile de la animale la oameni.
Rezultatele inițiale ale recensământului, derulat atunci din aprilie până în septembrie, arăta că aproximativ o mie de câini deținuți de proprietarii din municipiu nu sunt sterilizați.