Unul dintre cei mai iubiți dascăli din Întorsura Buzăului, Viorica Dragomir, a plecat într-o lume mai bună

Zâmbetul cald. Privirea blândă și veselă. Acestea sunt trăsăturile care îți vin prima dată în minte când te gândești la ea, la Doamna, cu D mare, Viorica Dragomir. Era întruchiparea dascălului ideal, care împletea cu o bucurie frumoasă și cu patima lucrului bine făcut lecțiile despre alfabet sau tabla înmulțirii, cu cele despre creșterea stimei de sine și a încrederii în forțele proprii și în valoarea umană a fiecărui copil. Cu alte cuvinte făcea din elevi - Oameni, în cel mai profund sens al cuvântului.

În ultimii ani, părinții din zona Buzaielor făceau liste cu ani înainte și calcule serioase pentru a fi siguri că cei mici ai lor vor ajunge la clasa unde învățătoarele Viorica Dragomir și Simona Drecea erau responsabile. Era duoul perfect, cu o experiență de 20 de ani de muncă în această formulă.  În 2018, fiecare dintre cele două cadre didactice, care formau cea mai longevivă echipă de învățătoare din zona Buzaielor, a împlinit 40 de ani de activitate în învățământ.

Și eu am cunoscut-o direct, însă nu am avut onoarea să îi fiu elevă. Chiar și așa, am învățat multe de la una dintre cele mai iubite Doamne din oraș, pentru că am făcut parte din prima generație de Step By Step din Întorsura Buzăului, adică dintr-una din cele două clase, pe care cu voință, curaj, dorință și implicare aceste învățătoare, dar și alți colegi, le-au înființat, făcând posibilă astfel revoluționarea sistemului de învățământ din zona Buzaielor.

Când Doamna Viorica îți spunea pe nume, te ținea de mână și te privea în ochi, copil fiind, te îndrăgosteai iremediabil de ea, de personalitatea sa și de gesturile pline de energie și vitalitate. Ba chiar te gândeai că ți-ai dori să fii și tu un astfel de adult. Mulți dintre prietenii mei au avut, de altfel, șansa de a fi sub oblăduirea directă a acestui om incredibil, care, prin fiecare por împărtășea veselie și iubire.  

„Mi-ar plăcea să fi fost eu Creangă”

În noiembrie 2016, am avut bucuria și norocul să stau la povești cu învățătoarele Viorica Dragomir și Simona Drecea, discuție care s-a materializat într-un articol de ziar și din care am înțeles că meseria făcută în lipsa pasiunii și iubirii e doar o pierdere de timp.

„Mi-e foarte drag Ion Creangă. Când povestesc despre el, că a fost învăţător şi că a scris primul abecedar pentru copii, cu atâta dragoste o fac! Mi-ar plăcea să fi fost eu Creangă”, ne mărturisea, atunci Viorica Dragomir, care ne dezvăluia și cum a ales cariera de învățătoare:  „Prin clasa a VIII-a m-am decis să mă fac învăţătoare pentru că am vrut să plec din Sărămaş (sat aparţinător comunei Barcani - n.red.), ca să mă fac o doamnă (râde). Nu ştiu dacă a fost influenţa unui profesor ca să iau această decizie, doar că o vedeam o meserie foarte sus pusă şi îmi plăceau foarte mult copiii. Am ajuns învăţătoare în 1978 şi sunt în al 39-lea an de activitate în aceeaşi şcoală (n.red. Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” din Întorsura Buzăului). Energia mea a rămas la fel. Mă duc cu mare drag la şcoală şi chiar îmi place ceea ce fac. Am avut noroc să duc doar serii complete. Am avut câte 5 serii la tradiţional, adică 20 de ani şi acum suntem la a 5-a serie la Step”.

E dureros de-a dreptul să vorbești și să scrii la trecut despre un astfel de om, care anul acesta a împlinit doar 59 de ani, dar realitatea este că acum Doamna Viorica a plecat să fie Învățător la îngerii adevărați, care se pare, au nevoie ea și au chemat-o să le fie alături. Suferea de ceva timp de boala necruțătoare a secolului nostru, dar cei apropiați spun că optimismul ei a fost de asemenea incurabil.

În urma sa rămân acum generații întregi de părinți și copii îndurerați, o comunitatea îndoliată.

Ultima lecție pe care Doamna Viorica ne-a lăsat-o în dar, și pe care suntem datori să o păstrăm în sufletele noastre, dar și să dăm mai departe generațiilor care vin din urmă, este aceea că deși zâmbetul nu este leacul oricărei boli, acesta este fără îndoială cheia către orice inimă. Dovada acestui lucru este faptul că, sincer, nu cunosc om care să o fi cunoscut pe Viorica Dragomir și să aibă de spus altceva despre ea decât cuvinte frumoase.

Acum doare și putem să plângem, dar suntem, totodată, datori să o păstrăm în sufletele noastre pentru totdeauna pe cea care și-a dedicat 40 de ani din viață cu atâta bucurie ca să facă din copiii Întorsurii Oameni.