SOCIAL 16 mai 2019

Covăsnenii au depășit granițele județului pentru o colectă mobilă

de Iulia Drăghici - Taraș | 1541 vizualizări

Cum se desfășoară o colectă mobilă de sânge

Centrul de Transfuzie Sanguină al județului Covasna a fost prezent marți, 14 mai, în orașul brașovean Victoria pentru a implementa o campanie de donare de sânge, primul eveniment de acest gen organizat vreodată în zonă, la inițiativa unor antreprenori locali. Activitatea a fost un succes, garantat în primul rând de disponibilitatea covăsnenilor de a se deplasa peste 100 de kilometri într-o comunitate cu totul necunoscută și în al doilea rând de numărul mare de persoane care și-au dorit să „verse” puțin din sângele lor pentru a-și ajuta semenii. La finalul campaniei, peste 70 de persoane s-au prezentat la Așezământul Social din Victoria pentru a lua parte la acțiune, iar 52 dintre acestea au putut să doneze, restul fiind respinse pe criterii obiective, care au ținut de starea de sănătate. Dar dincolo de cifre și rezultate stau niște oameni, profesioniști, care se străduiesc să îi convingă pe ceilalți, prin fiecare acțiune a lor, prin fiecare vorbă sau gest, cât de importantă este, în definitiv, donarea de sânge. Vă prezentăm în continuare culisele și detaliile unui „episod” al caravanei mobile a CTS Covasna.  

Deschide prelata remorcii, scoate recuzita, păturile, așază mesele, scaunele, băncile, închide gemurile, scoate pungile, aparatele, montează paturile, scoate pixurile, foile, registrele și...zâmbetul. Apoi primește-i binevoitor pe cei care vin, mai speriați sau mai curajoși, să-și ofere „resursa” proprie, cea mai de preț, dar regenerabilă, în folosul celor mai puțin norocoși de pe paturile de spital. Cam așa începe, pe scurt, o zi din viața de călători a celor din echipa Centrului de Transfuzie Sanguină din Județul Covasna, atunci când se află pe teren, în timpul campaniilor de colecte mobile.

„Triajul” și donarea

Cea mai recentă, la care am participat și eu în calitate de Observator, dar nu numai, a fost tocmai în județul vecin, Brașov, în orașul Victoria, un teren virgin în ceea ce privește campaniile de donare de sânge. Încă de la ora 8, cei cinci membri ai echipei din Sfântu Gheorghe au ajuns la Așezământul Social din curtea Bisericii „Sfinții Constantin și Elena” din Victoria, după un drum de peste 100 de kilometri și s-au apucat de îndată de treabă. Oamenii veniți de asemenea încă din orele dimineții să se achite de o datorie morală, aceea de a-și ajuta semenii, s-au așezat la rând și au așteptat răbdători până  să fie primiți la consultația primară, a doctorului Imre, și ulterior, dacă au trecut de preliminarii, pe patul donatorului. 

„Mi se pare foarte bună acțiunea, că sângele mai trebuie schimbat. Sângele îți vine înapoi, nu e ca și cum îl lași pe tot aici. E pentru sănătatea mea și pentru a celor care au nevoie”, ne-a spus Miron Stoican, pensionar, în timp ce aștepta în fața ușii din dreapta a Așezământului, unde și-a făcut „birou” doctorul echipei.

Aici se făcea triajul participanților. „Ai luat medicamente, ai alergii, ai boli din copilărie mai speciale, ai fost operat recent?”. Acestea erau câteva dintre întrebările pe care le adresa doctorul Imre tuturor celor treceau pragul ușii unde era instalat. Aici, posibilii donatori erau cântăriți, li se măsura tensiunea, dar și indicele glicemic. În ciuda bunelor intenții, unele persoane erau refuzate în acest prim pas de donare, din cauze diverse: tensiune prea mică sau prea mare, anemie, consum de medicamente în ultimele două săptămâni, kilograme prea puține și alte asemenea.

„Trebuie să ne gândim și la sănătatea donatorului. Nu trebuie să însănătoșim doar bolnavul, ci trebuie să menținem sănătatea și a celui care vrea să doneze”, explica doctorul care vedea dezamăgirea de pe chipurile celor respinși.

Cei care treceau „testul” se mutau la ușa de vizavi, cele două fiind despărțite de un hol de câțiva metri.

„Este foarte bine, chiar și pentru sănătatea mea. Am donat și n-am nicio problemă, am suficient sânge și e foarte bine că putem ajuta și pe alții. Cred că ar fi și mai bine să fie cât mai dese astfel de campanii. Dacă se intră într-o regularitate, lumea s-ar obișnui. Dacă nu donează o anumită perioadă, uită că trebuie să ajute și pe alții. E bine că sunt campanii și aici pentru că e mai ușor decât să mergem la Brașov, Făgăraș sau Sibiu. Implică și drum trebuie și timp alocat. Aici cred că sunt destui donatori”, ne-a spus un alt donator, profesor, Ioan Ciprian Timofte, care își aștepta rândul să ocupe un loc pe patul donatorului.

Cele trei asistente din sala de donare se prezentau vioaie, ca niște furnicuțe, și pline de zâmbete în fața fiecărei persoane care le trecea pragul. Una completa hârtii, alta pregătea donatorul, cealaltă sigila pungile de sânge și le punea la păstrare. Tot așa, pe rând, până la ultimul donator. Pe lângă asistente, era și Iancu,  șoferul și angajatul Centrului de Transfuzii, care în permanență se asigura că totul merge conform cerințelor și că medicului și asistentelor nu le lipsește nimic din recuzita necesară.

Asta în timp ce paturile mov, aduse tocmai de la Sfântu Gheorghe, au fost în permanență ocupate pentru că a fost un flux constant de donatori, veniți ba printr-o programare prealabilă, ba direct la fața locului.

Nu profesia te face om, ci ajutorarea semenilor

Că profesia nu te face mai mult sau mai puțin om au dovedit-o la Victoria pensionarii, profesorii, învățătorii, funcționarii publici, casnicele, vânzătorii, economiștii, juriștii, pompierii, polițiștii, muncitorii din fabrici sau aleșii locali, care și-au rupt o oră din viață pentru un scop nobil, comun, acela de a profita de prezența echipei de la Centrul de Transfuzii Sanguine în orașul lor pentru a dona sânge.

„Această campanie este una foarte bună. Este nevoie la nivel de țară de astfel de acțiuni. Faptul că această echipă s-a deplasat în orașul nostru și a fost la îndemână m-a determinat și pe mine și pe mulți alții să mergem să donăm. Susținem asemenea inițiative și pe viitor vom mai participa la astfel de campanii”, ne-a declarat, imediat după ce a ieșit din sala de donare viceprimarul orașului Victoria,  Cristina Bratu.

Printre donatori s-au numărat și un bărbat vindecat de tumoare, care știa suferința de pe patul de spital, dar și un tânăr cu deficiențe motorii din naștere, dar cu un suflet enorm, care ne-au învățat pe toți că sunt niște eroi prin faptul că au ales iubirea pentru semeni în locul mentalității de victimă.  

„Am apreciat inițiativa societății Purolite de a organiza această campanie de donare de sânge în orașul nostru și ne-am bucurat că i-am putut sprijini cu ceea ce aveau nevoie pentru aceasta, respectiv am pus la dispoziție pentru recoltare Așezământul social Sfântul Nicolae. Donarea de sânge este un act nobil, un act creştinesc. Trebuie să-l iubim pe celălalt şi să-i înţelegem nevoia!”, ne-a spus și gazda campaniei de marți din orașul Victoria, preotul paroh Daniel Smădu.

S-a muncit la foc continuu, începând de la ora 08:00 și până aproape de ora 14:00. Rezultatele au fost îmbucurătoare deopotrivă pentru organizatori, dar și pentru echipa Centrului de Transfuzii, care a putut respira ușurată că au meritat cu prisosință drumul și efortul. Sunt multe astfel de campanii în care se consumă mai multe resurse pentru rezultate prea puține și nimeni nu s-a sfiit să recunoască acest fapt real. Însă cine nu riscă nu câștigă, iar aceasta a fost una din lecțiile învățate marți. Iar câștigul a fost de această dată de partea pacienților din spitale care sunt salvați cu ajutorul transfuziei sanguine.

„La prima întâlnire cu cei de la Comparty, cu inițiatorii Laboratorului de Fapte Bune, un coleg de-al nostru, Cosmin Cățânaș a avut ideea să spun genială de a propune organizarea unei acțiuni de donare de sânge în Victoria, pentru că sunt foarte mulți doritori și în zonă nu există nicio soluție pentru această activitate. (...) A fost o reușită ținând cont că a fost prima acțiune de acest gen din Victoria. După știința mea, cel puțin în ultimii 25 de ani nu a mai fost. Vrem să devină, dacă nu la fiecare trei luni, măcar de două ori pe an, un obicei. Cred că ar trebui să informăm mai bine lumea în ceea ce înseamnă să fii donator, ce condiții trebuie îndeplinite”, ne-a spus Cristina Lie, reprezentantul Companiei Purolite, unul dintre finanțatorii și coordonatorii campaniei.

Finalul zilei de muncă s-a încheiat cu răsuflări de ușurare pentru toți cei implicați, pentru că nu au lipsit situațiile neprevăzute, care au fost, totuși, rezolvate cu celeritate. Rezultatul final, ce a constat în 52 de pungi de sânge i-a bucurat deopotrivă pe cei din echipa CTS Covasna, cât și pe coordonatorii acțiunii, de la reprezentanții Purolite, Comparty și pe cei ai Parohiei „Sfinții Constantin și Elena” din Victoria.

Plan de a organiza campanii de donare de 4 ori pe an

„Totul e bine când se termină cu bine” spune o celebră vorbă, care în acest caz este completată de promisiuni și angajamente pentru noi astfel de ediții, datorită succesului fulminant al acțiunii.

„A fost o zi neașteptată. Surprinzătoare, la modul plăcut. Mulțumim tuturor! A fost un gest mic, pentru o faptă mare. Drumul a fost dificil, peste mână cumva, dar a meritat. Acum avem resurse și încercăm să onorăm și noi spitalele”, ne-a spus unul dintre coordonatorii acțiunii, asistenta Mihaela Demeter.

Aceeași impresie pozitivă a fost împărtășită și de medicul echipei covăsnene, Imre László. „A fost o zi foarte reușită. Am fost la mai multe astfel de ieșiri până acum, niciodată nu am avut așa de mulți donatori. Să sperăm că așa va fi și în viitor, pentru că dacă și cei de aici mai vor, mai venim. E un început bun”, a punctat acesta.

La fel de mulțumit de această acțiune s-a declarat și cel care a aprobat în primul rând plecarea covăsnenilor spre Victoria, directorul Centrului de Transfuzii Sanguine din Județul Covasna, dr. Andy Rosin.

„Omul sfințește locul. Acțiunea a fost organizată la modul cel mai profesionist. Coordonatorii au venit la noi și s-au sfătuit cu noi cum să se întâmple. Oamenii au fost programați la ce ore să vină, așa că nu au venit toți deodată și nu s-a stat la coadă. A fost un exemplu splendid de ce se poate face când se dorește într-adevăr nu numai publicitate, ci să se facă treabă. Intenționăm să facem asemenea campanii odată la trei luni, deci va deveni o permanență”, a spus, pentru OBSERVATORUL DE COVASNA, dr. Andy Rosin, care de asemenea a asigurat intenția de a realiza în continuare aceaste campanii mobile și la Prejmer în județul sau în diverse locuri din județul Covasna, pentru că, după cum a precizat directorul, „Aceasta a fost doar o picătură într-un ocean”, în condițiile în care nevoia de sânge este permanentă.

„Nu putem să lucrăm în sincope, spunându-le „Săptămâna asta nu”. Pentru mine asta e important. Nu ne-ar plăcea ca apa de la robinet să curgă în picături succesive, ci dorim un șuvoi constant. Asta dorește și spitalul, oricare ar fi el”, a mai punctat Andy Rosin.

Totodată, acesta a punctat că deplasarea s-a putut realiza datorită remorcii achiziționate recent  pentru CTS Covasna, din sponsorizare venită de la Societatea de Medicină Transfuzională, ai căror membri sunt directorii Centrelor de Transfuzii din țară.

Să nu uităm de beneficiile donării...

Și totuși, cu ce rămânem după o astfel de experiență? În primul rând cu dovada că oamenii sunt, la bază, buni. Dar și cu ideea că donarea ar trebui să devină un obicei, nu o excepție, pentru că cei circa 450 de mililitri de sânge adunați într-o pungă înseamnă o nouă șansă la viață pentru un om aflat în suferință. Iar beneficiile donării nu se rezumă doar la atât.

„Important să donăm ar fi în primul rând pentru noi și în al doilea rând, dacă nu cel mai important, pentru semenii noștri. Pentru noi este important pentru că ne controlăm starea de sănătate, se reduce riscul de accident vascular cerebral cu 30%, tensiunea e ținută în limite normale de la o anumită vârstă, ne este făcut un set de analize prin care ne controlăm starea de sănătate, fiecare primește câte 7 tichete de masă și o zi liberă recunoscută de angajator. Iar pentru ceilalți, pentru că îi ajutăm să meargă mai departe în rezolvarea problemelor medicale pe care le au”, ne-a mai spus Mihaela Demeter.

Argumente convingătoare, dar și câteva sfaturi a adus și dr. Imre László. „Lumea să știe că nu trebuie să ia tratament, medicament, nimic, bolnavii cronici să nu vină să aștepte aici, lumea să vină mâncată, să fie hidratată și atunci nu avem probleme. E important să vină lumea să doneze pentru că sunt bolnavi pentru care trebuie să se asigure sângele. Și fără donatori, sânge nu avem. Degeaba se chinuie cercetătorii să facă un produs similar, cum au făcut cu plămânii artificialii, rinichii, inima și așa mai departe. Din sânge încă nu a putut să  facă așa ceva, deci este nevoie de donatori. Dacă un om donează măcar o dată pe an, și începe la 20 de ani, până la 40 de ani va avea 40 de donări. Câți bolnavi pot să fie ajutați sau chiar salvați? Mulți!”.

Așadar: mulți kilometri făcuți, mulți oameni ajutați, mulți donatori împliniți și multe planuri de viitor, o singură campanie de donare de sânge. Un bilanț al Victoriei.

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.