Cursă cu obstacole, dans și discuții deschise despre dizabilități, la Casa Irisz
La Ziua Internațională a persoanelor cu dizabilități sunt așteptați toți cei interesați să experimenteze o altfel de sărbătoare
Casa Irisz din Sfântu Gheorghe va marca vineri, 3 decembrie, Ziua Internațională a persoanelor cu dizabilități, într-un eveniment care va începe de la ora 10:00. Printre activitățile din program se găsește o cursă cu obstacole, o discuție cu autoritățile locale și județene, dans, realizare de afișe și altele. Ușa Casei Irisz este deschisă vineri tuturor celor care doresc să petreacă o zi într-un fel cu totul special și să interacționeze cu persoane cu dizabilități, dar mai ales să descopere ceea ce îi aseamănă cu acestea, nu îi diferențiază.
Potrivit programului, la ora 10:00 debutează evenimentul cu o cursă de obstacole numită „Care este cel mai mare obstacol din viața ta?”, urmată, la 10:30, de o conferință care va fi difuzată online, pe Facebook, la care vor lua parte autoritățile locale și județene, context în care se va vorbi despre viața de zi cu zi, probleme și oportunitățile pe care le au persoanele cu dizabilități. Aceasta se va numi „Să vorbim despre asta!”.
De la ora 11:00 începe dansul în curtea Casei Irisz, prin activitatea „Ce te face fericit? Hai la dans!”.
Tot în cadrul evenimentului de vineri va avea loc, de la 11:30, „Inaugurarea băncii pentru persoanele aflate în scaun cu rotile”, un demers derulat prin programul Com’ON Sepsi.
De la ora 12:00 va avea loc o activitate de realizare de afișe, numită „Mesajul tău pentru lume!”.
Unul dintre coordonatori, Olcsvári Tünde, a spus pentru Observatorul de Covasna că la eveniment este așteptată orice persoană interesată să participe și a subliniat că este sigură că cei care vor lua parte la activități vor pleca acasă cu o mulțime de trăiri și experiențe noi.
Evenimentul este organizat în parteneriat cu Serviciul de Ajutor Maltez și Fundația Diakonia.