SOCIAL 19 mai 2023

Cum poți primi până la 10.000 de lei dacă ești tânăr și ai un talent

de David Leonard Bularca | 1245 vizualizări

Anul acesta, se desfășoară a 18-a ediție a Programului MOL de promovare a talentelor, care este dedicat tinerilor sportivi și artiști și este organizat de Fundația Pentru Comunitate. Înscrierile se fac până pe 15 iunie, pe site-ul pentrucomunitate.ro, iar cei care se înscriu pot câștiga până la 10.000 de lei. Bugetul total al acestei ediții este de 560.000 de lei.

Din Covasna, în cadrul edițiilor precedente, 129 de tineri au obținut finanțare în valoare totală de 240.700 lei, susțin organizatorii. 

„MOL România și Fundația Pentru Comunitate au dat startul înscrierilor pentru cea de-a 18-a ediție a Programului MOL de promovare a talentelor, dedicat tinerilor sportivi și artiști. Tinerii talentați și cu rezultate bune pot solicita finanțare de maximum 10.000 de lei. Înscrierile se pot face până în 15 iunie. Fondul total de sponsorizare constă în 560.000 de lei”, se arată într-un comunicat de presă transmis redacției noastre. 

Tinerii care se înscriu pot solicita bani pentru „a-și achiziționa materiale, echipament sportiv, instrumente muzicale sau pentru a susține cheltuielile de deplasare la concursuri, festivaluri sau în cantonamente”. 

Programul MOL de promovare a talentelor a avut loc prima dată în anul 2006. De atunci, 3.340 de tineri talentați au fost sprijiniți, susțin organizatorii. 

„De 18 ani, de când MOL România a lansat acest program, am avut onoarea și bucuria de a colabora cu unii dintre cei mai buni tineri sportivi și artiști din țară. Atât ei, cât și părinții, profesorii, antrenorii lor, apreciază sprijinul pe care îl pot accesa prin acest concurs de proiecte, iar interesul crescut pentru acesta reprezintă o recunoaștere importantă pentru noi și ne dă încredere să continuăm. Ne mândrim cu faptul că programul MOL de promovare a talentelor este cea mai longevivă inițiativă din acest domeniu, pe plan național, și ne reafirmăm angajamentul de a investi în programe de responsabilitate socială care oferă valoare adăugată pentru comunitatea noastră,” a declarat Camelia Ene, Country Chairman & CEO MOL România, conform comunicatului de presă. 

Sunt eligibili sportivii și artiștii cu vârste cuprinse între 8 și 18 ani, dar și sportivii care au trecut de vârsta majoratului se pot înscrie, la o categorie specială. Cei interesați pot depune proiectele online pe site-ul Fundației Pentru Comunitate până pe data de 15 iunie a.c., inclusiv. Se pot înscrie atât proiecte individuale, cât și în echipă.

„Solicitările de finanțare trebuie să conțină descrierea rezultatelor solicitanților, recomandările profesorilor și antrenorilor pregătitori, o listă cu obiectivele de viitor și bugetul necesar pentru realizarea acestora. Fondul total de sponsorizare alocat ediției 2023 este de 560.000 de lei. Tinerii de peste 18 ani, care au obținut finanțare în anii anteriori, sunt invitați să se înscrie într-o categorie specială, destinată lor”, se arată în comunicatul de presă. 

Directorul executiv al Fundației pentru Comunitate, András Imre, îi îndeamnă pe tinerii talentați să se înscrie cât mai rapid în cadrul proiectului. 

„Le recomandăm tinerilor să înceapă cât mai repede procedura de înscriere, care este simplă, și să aloce timp suficient și pentru documentele opționale, care pot constitui avantaj. Atât realizările din ultimii doi ani, cât și scopul pe care doresc să-l atingă în perioada următoare, pentru care solicită finanțarea, trebuie explicate foarte clar. Cei interesați găsesc toate informațiile necesare înscrierii pe website-ul Fundației și ne pot contacta pe tot parcursul perioadei de înscriere, inclusiv în grupul de Facebook al Programului, unde pot împărtăși și experiența”, a spus directorul executiv al Fundației Pentru Comunitate.

Înscrierile tinerilor vor fi evaluate de către specialiști în domeniu. 

„Cererile vor fi evaluate de două jurii de specialitate. Președintele juriului la secțiunea «Sport» este Violeta Beclea-Székely, vicecampioană olimpică și mondială la atletism și doctor în sport, respectiv violonistul Márkos Albert, concertmaestrul Filarmonicii Transilvania din Cluj, la secțiunea «Artă»”, mai informează organizatorii. 

Din bugetul total disponibil pentru ediția a 18-a, 220.000 lei sunt destinați sportului, 200.000 lei sunt dedicați domeniului artelor și 140.000 lei categoriei de vârstă de peste 18 ani, în cadrul căreia pot solicita sprijin acei tineri care au beneficiat deja de sponsorizări în anii anteriori și au depășit vârsta majoratului. 

Solicitările pot fi depuse până la data de 15 iunie 2023, iar detaliile programului pot fi găsite accesând: www.pentrucomunitate.ro și www.molromania.ro

Sursa foto: comunicat de presă

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.