SOCIAL 13 februarie 2019

Cu sângele întorsurenilor s-a „scris” un nou succes

de Iulia Drăghici - Taraș | 1404 vizualizări

Salvatorii din Întorsura Buzăului s-au alăturat, așa cum au promis, campaniei de la Spitalul Orășenesc

Campania de donare de sânge de la Spitalul Orășenesc Întorsura Buzăului, coordonată de Centrul de Transfuzii Sanguine al județului Covasna, a fost și de această dată un succes. Zeci de persoane, printre care peste 20 de salvatori, pompieri militari sau angajați ai Serviciului de Ambulanță Județean, s-au numărat printre donatorii de la acțiunea din 12 februarie a.c..  

„Este un gest de solidaritate pe care fiecare din noi îl poate face, având în vedere importanţa şi beneficiile donării de sânge, atât pentru donator, cât şi pentru cei care au nevoie de ajutor”, au transmis pompierii întorsureni prin intermediul paginii de Facebook ISU Covasna.

Ideea aderării salvatorilor la această campanie a fost a reprezentanților Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ). Scopul a fost cel de a populariza necesitatea și beneficiile donării de sânge atât în rândul populației, cât și în rândul celorlalte instituții locale.

„Noi și colegii de la pompieri am fost peste 20 de persoane. Cred că evenimentul a fost o reușită și pentru că înspre prânz am văzut că era foarte multă lume la donare. (...) Mă bucur că a fost așa. După cum am mai spus, ne dorim să ne mobilizăm și pe viitor pe măsură ce vor fi campanii și în alte localități pentru că este nevoie de sânge. Sperăm să ni se alăture și alte instituții”, a spus, pentru OBSERVATORUL DE COVASNA, directorul SAJ, Cristian Cimpoi.

Permanentizare a campaniilor mobile de donare

Succesul campaniei ar putea veni și cu o permanentizare a campaniilor mobile de donare de sânge, ne-a spus directorul Centrului de Transfuzii Sanguine al județului Covasna, dr. Andy Rosin.

„Am strâns foarte multe pungi de sânge. Ne-am gândit chiar să permanentizăm aceste campanii de donare. Rămâne să ne decidem la ce frecvență, în funcție și de cât sânge avem acum. Ideea nu e să fie sânge mult, ci să fie un sânge de calitate. Eu cred că vom reduce durata între sesiunile de donare mobilă de la 3 luni la 2 luni. Dar vom lua măsura după ce vedem ce necesități avem”, a declarat, pentru OBSERVATORUL DE COVASNA, dr. Andy Rosin.

În septembrie anul trecut au mai avut loc alte două campanii de donare de sânge la Întorsura Buzăului, iar Centrul de Transfuzii Sanguine al județului Covasna a revenit acum impulsionat de interesul crescut de care au dat dovadă locuitorii din zonă.

Fiecare donator a fost recompensat cu tichete de masă în valoare de 66,99 lei, câte un cârnat cald, dar și cu un set de analize: VSH, hemoleucogramă, biochimie, test de sifilis, de hepatită B, hepatită C, HIV și HTLV.

Cei care nu au putut fi prezenți marți la Întorsura Buzăului, dar doresc totuși să doneze sânge, devenind astfel la rândul lor salvatori, trebuie să știe că o pot face și la Centrul de Transfuzii Sanguine al județului Covasna din Sfântu Gheorghe, str. Bánki Donát nr.15, de luni până vineri, între orele 8:00 – 11:00.

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.