Campania de prevenire a faptelor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase în incinta unităților de învățământ continuă
La nivelul național, în parteneriat între Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Educației, se derulează „Campania de prevenire a faptelor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase în incinta unităților de învățământ preuniversitar”. Campania urmărește creşterea gradului de siguranţă a elevilor şi a personalului didactic şi prevenirea delincvenţei juvenile în incinta şi în zona adiacentă a unităţilor de învăţământ preuniversitar.
Inspectoratul de Poliție Județean Covasna și Inspectoratul Școlar Județean Covasna continuă activitățile preventive destinate elevilor, precum și de informare a cadrelor didactice și a părinților/reprezentanților legali ai elevilor, prin intermediul ,,Campaniei de prevenire a faptelor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase în incinta unităților de învățământ preuniversitar”, și în perioada octombrie – decembrie 2023, aferentă modulelor 1 și 2 ale anului școlar 2023 - 2024.
Activitățile din cadrul campaniei se derulează la nivelul întregului județ, atât în mediul urban, cât și rural, de către structuri de ordine publică, siguranță școlară și prevenirea criminalității, având ca beneficiari elevii, părinții și cadrele didactice.
Activitățile au ca direcții de acțiune informarea elevilor pentru conștientizarea consecințelor (fizice, psihologice, juridice etc.) ale faptelor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, dezvoltarea parteneriatului cu cadrele didactice, reprezentanții părinților, reprezentanții elevilor și informarea acestora cu privire la importanța și mecanismul sesizării/semnalării faptelor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase în incinta unităților de învățământ.
La nivelul unităților de învățământ preuniversitar, au fost luate măsuri pentru responsabilizarea factorilor implicați în procesul educațional, prin intensificarea acțiunilor desfășurate pentru dezvoltarea unei culturi de securitate în instituțiile de învățământ.
Toate acestea au ca scop formarea de comportamente și atitudini în spiritul respectării normelor de conviețuire socială, atât în școli, cât și în afara acestora.
În același timp, se poartă discuții referitoare la accesul în școli și despre obiectele interzise, stabilindu-se reguli clare de pătrundere în unitățile de învățământ, precum și de supraveghere a acestora.
Din dorința de a purta un dialog real cu elevii, pe teme care îi preocupă și îi afectează în mod direct, se discută deschis cu aceștia despre: violența în mediul școlar, bullying și cyberbullying, portul unor obiecte interzise, consumul de substanțe periculoase, infracțiuni pe internet, trafic de persoane, fake-news, comunitate și voluntariat.
Dezbaterile cu elevii se axează pe respectarea regulilor și normelor de conduită în școală și în afara ei, dezvoltarea unor relații armonioase între elevi, încurajarea unei comunicări sincere, directe și prietenoase, necesitatea abordării unui stil de viață sănătos.
Pentru identificarea și implementarea celor mai bune soluții, necesare asigurării unui climat optim pentru elevi și cadrele didactice în unitățile de învățământ preuniversitar, în scopul creșterii gradului de siguranță în mediul școlar, polițiștii vor continua derularea acțiunilor și activităților specifice pe tot parcursul anului școlar 2023 – 2024.
Activități preventive
Și în data de 10 octombrie 2023, polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiști din cadrul Biroului Siguranță Școlară au participat la activități informativ – preventive împreună cu și în beneficiul elevilor Liceului ,,Kőrösi Csoma Sándor”, din orașul Covasna.
Acțiunea a avut drept temă siguranța online a elevilor și prevenirea consumului de substanțe interzise, venind în continuarea activităților derulate în cadrul Campaniei ,,Dincolo de aparențe”, al Proiectului „Siguranță Online”, precum și al Campaniei de informare privind modificările aduse Codului Penal, prin Legea nr. 213/2023.
Celor prezenți la activități, elevi și cadre didactice, le-au fost oferite materiale suport și recomandări cu privire la identificarea comportamentelor suspecte în mediul online, riscurile la care se expun atunci când consumă substanțe psihoactive, precum și eventuale soluții pentru gestionarea momentelor de escaladare a tensiunilor, care ar putea degenera în altercații fizice.
Foto arhivă
Sursa: comunicat de presă