Aproape 74% dintre covăsneni au participat la recensământ
În județul Covasna, 73,9% din populație a participat la recensământ, arată datele Direcției Județene de Statistică, înregistrate până în 26 iunie și prezentate marți de prefect într-o conferință de presă. Sunt totuși semne de întrebare dacă recenzorii vor ajunge, până în 17 iulie, la toți cei rămași nerecenzați, pentru că sunt mulți raportat la numărul recenzorilor.
„Cândva am fost pe locul doi, după Harghita. (...) Acum am ajuns pe locul șase, cu 73,9% recenzare. Știți foarte bine că până la data de 17 iulie 2022 trebuie să fie terminată recenzarea persoanelor care nu s-au autorecenzat. Avem de recenzat 74.022 persoane. Dintre acestea, au fost recenzate 22.402 de persoane. Au mai rămas 55.620 de persoane. Mai e puțin până în 17 iulie. Nu se știe dacă se prelungește termenul sau nu. O să vedem”, a spus Ráduly István.
Acesta a precizat și că o parte dintre recenzori sunt angajați ai primăriilor, care au program de lucru până la ora 16:00, ceea ce înseamnă că le rămâne puțin timp să iasă pe teren pentru recenzare, și a făcut apel la primari să aibă înțelegere față de acești angajați și să flexibilizeze programul.
Pe de altă parte, este de precizat că cei care s-au înscris pentru a deveni recenzori, persoane care sunt plătite extra pentru această activitate, precum și cei care i-au acceptat, știau exact ce program au în această perioadă și corect ar fi să își asume responsabilitatea până la capăt, fără să afectată activitatea în instituțiile publice.
Din județul Covasna, angrenați în demers sunt 228 de recenzori.
Etapa de colectare a datelor de recensământ prin deplasarea recenzorilor la adresele de reședință obișnuită a populației care nu s-a autorecenzat online în perioada 14 martie – 27 mai 2022 a început în 31 mai.
„În această etapă, colectarea datelor de recensământ se va realiza prin interviu față-în-față, numai cu ajutorul tabletelor, chestionarul de recensământ fiind identic cu cel din etapa de autorecenzare”, transmite Institutul Național de Statistică.
Până la finalul zilei de 27 mai, ultima zi de autorecenzare, s-au înregistrat în total 11 milioane de chestionare, dintre care 8,9 milioane de chestionare valide la nivel de persoană (53,9% în mediul urban și 46,1% în mediul rural), ceea ce reprezintă 46,8% din populația rezidentă țintă estimată a României la 1 decembrie 2021.