Aproape 260 de familii numeroase au primit avantaje la Sfântu Gheorghe
Programul pentru sprijinirea familiilor numeroase al Primăriei Sfântu Gheorghe a ajuns, din 2019, de când a fost lansat, la aproape 260 de familii.
„De la începerea programului, în 2019, au fost distribuite 1.168 de carduri către 256 de familii”, au transmis autoritățile, prin vocea primarului Antal Árpád, săptămâna trecută, în cadrul prezentării unui raport de activitate pentru primii doi ani din actualul mandat.
În același context s-a reamintit că, din 2020, programul s-a extins, astfel că posesorii de carduri au putut primi sprijin și pentru achiziționarea de echipamente electronice.
Esența programului pentru sprijinirea familiilor cu minim trei copii este că cei care se înscriu pot parca fără plată în oraș și pot primi gratuități sau reduceri pentru acces la evenimentele culturale din oraș, respectiv la spațiile de agrement din Sfântu Gheorghe.
Se încadrează în aceste facilităţi familiile cu cel puţin trei copii, până când cel mai tânăr membru al familiei împlineşte 18 ani, se arată pe site-ul primăriei.
„Dosare pentru obținerea cardurilor oferite de Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe pentru familiile numeroase se pot depune pe tot parcursul anului. Deținătorii cardurilor beneficiază de gratuitate la parcare şi reduceri la instituțiile culturale şi de agrement ale municipalităţii. Dosarele depuse până în data de 10 a fiecărei luni vor fi evaluate în acea lună”, potrivit aceleiași surse.
Un program similar este și în Târgu Secuiesc.
Sursa foto: arhivă/2019