SOCIAL 29 mai 2019

Ambulanțele nu pot intra pe o stradă din Barcani din cauza noroiului

de Iulia Drăghici - Taraș | 3117 vizualizări

Marți, un pacient a fost adus la strada principală într-o căruță trasă de un tractor

O femeie în vârstă de 71 de ani din comuna Barcani a avut nevoie, marți dimineața, de ajutorul unei căruțe trase de un tractor ca să poată ajunge la ambulanța solicitată prin 112, care o aștepta în capătul străzii. Autospeciala SAJ nu a putut intra pe strada unde locuia femeia din cauza drumului impracticabil, plin de gropi și noroi. Intervenția a durat peste o oră. Lucrările pentru modernizarea străzii, aflate în curs de desfășurare și ploile îndelungi sunt cele care au dus la această situație, spun autoritățile.

Situația ne-a fost confirmată de reprezentații Serviciului Județean de Ambulanță (SAJ) Covasna.

Am fost solicitați în jurul orei 06:06 la o intervenție în comuna Barcani. Am înțeles de la colegii mei că au fost nevoiți să lase ambulanța undeva lângă Poliție, din cauză că drumul forestier de sub pădure era impracticabil. De acolo până la caz ar mai fi fost vreo 800 de metri, iar echipajul s-a deplasat pe jos. Ulterior, pacientul a fost adus la ambulanță cu ajutorul unui tractor. De acolo a fost preluat și dus la Spitalul din Întorsura Buzăului, unde a ajuns în jurul orei 07:25. Colegii din dispecerat mi-au spus că într-adevăr, în zona aceea mai sunt încă două cazuri de pacienți cu retenție de urină și pentru că nu se poate intra, sunt transportați tot așa”, a declarat, pentru OBSERVATORUL DE COVASNA, directorul SAJ Covasna, Cristian Cimpoi.

Acesta a punctat că întâmplarea nu a pus totuși în pericol viața femeii, pentru că atunci când a făcut apelul, pacienta acuza dureri de spate.

Directorul SAJ a precizat de asemenea că echipajele Ambulanței întâlnesc situații similare și în zona Hetea, iarna, când, din cauza zăpezii, ambulanțele nu pot ajunge în zonele cu case unde sunt solicitați, dar că, în general, la nivel de județ nu se poate vorbi despre astfel de întâmplări frecvente.

Reprezentanții Primăriei Barcani spun că situația a fost o întâmplare nefericită, că în zonă se execută lucrări de modernizare a străzii, care nu au putut fi continuate din cauza ploilor și că, imediat după acest eveniment, marți s-a intervenit pentru drenarea apei.  

Oamenii din localitate spun totuși că deși sunt foarte dorite, intervențiile pentru lucrări se cam lasă așteptate.

Situația mi se pare foarte dificilă. Totul a plecat de la ideea că vor să ne facă asfalt. Ne-am bucurat și ne bucurăm de această idee. Știm că trebuie să suportăm și consecințele, mai ales că vremea nu a fost de partea noastră. Dar nu este prea normal așa ceva. În plus, aici au început lucrările prima dată și pe alte străzi, unde au început după aceea, au evoluat mai mult”, ne-a spus marți unul dintre martorii întâmplării.

Săptămâna trecută de două ori a venit ambulanța și nu a putut intra. Știam că va fi deranj până se va termina lucrarea, dar e incredibil că se trenează atât. Au început lucrările pe la Paște și atunci au scos aproape o jumătate din drum. Nu știu câți vecini nu și-au spart băile de ulei în gropile formate acolo. Oamenii aproape că zic să ne dea strada cum era înainte, așa de piatră. Nimeni nu a mai venit, nimeni nu a mai făcut nimic și nici nu ne spun ce se întâmplă”, ne-a spus și o altă locuitoare a comunei.

Reprezentanții autorității locale ne-au mai precizat și că în comună sunt în derulare ample proiecte și că numai lucrările de asfaltare au bugete cumulate de sute de milioane.

(Sursă foto: Facebook)

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.