A început acțiunea „Foc de artificii”
Orice operațiune cu articole pirotehnice fără drept este infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la trei luni la un an sau amendă, informează poliția
Inspectoratul de Poliţie Județean Covasna derulează, în această perioadă premergătoare sărbătorilor de Iarnă, acţiunea organizată la nivel naţional ”FOC DE ARTIFICII”. Prin aceasta se urmăreşte verificarea respectării prevederilor legale ce reglementează operaţiunile cu articole pirotehnice desfăşurate de persoanele fizice şi juridice.
Astfel, în perioada sărbătorilor de iarnă 2017-2018, poliţiştii specializaţi din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, în colaborare cu cei ai altor structuri ale I.P.J. Covasna, vor intensifica acţiunile în acest domeniu urmărind, prin aceasta, creşterea siguranţei cetăţeanului şi prevenirea producerii unor evenimente negative, cu consecinţe asupra ordinii şi siguranţei publice sau de altă natură (răniri de persoane, incendii sau distrugeri de bunuri).
Poliţiştii vor urmări identificarea şi combaterea evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice. De asemenea, poliţiştii vor controla societăţi şi complexe comerciale, locuri de depozitare, pieţe, târguri sau alte locuri de comercializare, în vederea stabilirii legalităţii operaţiunilor cu articole pirotehnice, a stocurilor existente şi a modului de asigurare a securităţii acestora.
Cum se clasifică articolele pirotehnice?
În conformitate cu legislația în vigoare, articolele pirotehnice se clasifică după cum urmează:
A) articole pirotehnice de divertisment;
B) articole pirotehnice de scenă;
C) alte articole pirotehnice.
Articolele pirotehnice de divertisment la rândul lor se clasifică, în funcție de nivelul de risc, în următoarele categorii: categoria F1, F2, F3 și F4.
Articolele pirotehnice de scenă se împart în două categorii: T1 și T2.
Celelalte articole pirotehnice se clasifică în următoarele categorii: categoria P1 și P2.
Cetățenii trebuie să cunoască faptul că dintre acestea, doar articolele pirotehnice din categoria F1 pot fi deţinute şi folosite de către persoanele fizice şi numai de către persoanele care au împlinit vârsta de 16 ani, (exemple de articole pirotehnice din categoria F1: jerbe, granule scânteietoare, pocnitori cu confeti, scântei sau steluțe), fiind excluse cu desăvârșire petardele.
Articolele pirotehnice din această categorie sunt destinate utilizării în spaţii restrânse, inclusiv în interiorul clădirilor cu destinaţia de locuinţă și prezită un grad de risc foarte scăzut.
Aricolele pirotehnice aparținând celorlalte categorii pot fi folosite exclusive de către pirotehnicieni și numai în scopul pentru care sunt desinate.
Persoanele fizice pot deține și folosi articole pirotehnice din categoria F1 tot timpul anului, dar nu le pot confecţiona, importa sau comercializa. De asemenea, persoanele fizice nu pot confecţiona, deţine, comercializa, importa, folosi sau executa orice altă operaţiune cu articole pirotehnice din celelalte categorii.
Sancțuni
Nerespectarea acestor prevederi constituie infracţiune, pedepsită cu închisoarea de la 3 luni la un an, sau cu amendă, conform art. 37 lit. a, b și c din Legea nr. 126/1995 republicată. Pentru a nu încălca prevederile legale în vigoare şi a nu se expune unor pericole, cei care doresc să achiziţioneze articole pirotehnice, trebuie să le achiziţioneze numai din locurile autorizate şi numai pe cele din categoria F1.
În acest sens articolele pirotehnice trebuie să fie inscripţionate pe ambalaj, în limba română, cu: denumirea, categoria din care fac parte, marcajul de conformitate „CE”, instrucţiuni de folosire, termenul de garanţie, precum şi pericolele care pot apărea la păstrarea, depozitarea, manipularea sau folosirea acestora.
În această perioadă le recomandăm părinţilor să-şi supravegheze copiii cu atenţie, deoarece aceştia pot fi expuşi incidentelor survenite în urma folosirii necorespunzătoare a obiectelor de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice.
Utilizarea articolelor pirotehnice poate genera consecinţe imprevizibile şi periculoase. Din acest considerent, folosirea lor necesită responsabilitate sporită în ceea ce priveşte respectarea condiţiilor esenţiale de securitate.
Produsele obţinute în urma arderii acestora pot influenţa dăunător mediul. Înainte de a folosi articolele pirotehnice, studiaţi atent instrucţiunile şi măsurile de securitate indicate pe ambalajul produsului.
Vă recomandăm să folosiţi cu multă atenţie articolele pirotehnice, pentru a evita producerea unor incendii ori rănirea unor persoane.
COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLICE