SOCIAL 24 aprilie 2013

10 teste pe care orice femeie trebuie să le facă neapărat

de Covasna Media | 828 vizualizări

Cu toţii ştim că trebuie să ne facem diferite analize medicale pentru a urmări starea de sănătate. Însă nu întotdeauna ştim ce analize specifice vârstei trebuie făcute şi mai ales cu ce regularitate. Iată recomandările oferite de dr. Tanya Benenson, consultantul medical al NBC Universal.

1. Mamografie

După vârsta de 40 de ani, fiecare femeie trebuie să-şi facă anual câte o mamografie. Analiza trebuie făcută mai devreme de 40 de ani şi mai des dacă în familie au existat cazuri de cancer la sân.

2. Nivelul colesterolului

După vârsta de 45 de ani, nivelul colesterolului trebuie verificat anual. Dacă familie există precedente legate de nivelul crescut de colesterol, analiza trebuie începută de la 20 de ani. De asemenea, mult mai devreme trebuie să începi să-ţi faci această analiză dacă fumezi, ai diabet sau membrii familiei suferă de boli cardiovasculare.

3. Nivelul tensiunii arteriale

Tensiunea arterială trebuie măsurată cel puţin odată la doi ani, începând de la 18 ani. Totuşi, unii medici recomanda ca verificarea tensiunii arteriale să se facă mult mai devreme, având în vedere incidenta obezităţii la copii şi faptul că foarte mulţi adolescenţi sunt descoperiţi cu tensiune arterială ridicată.

4. Densitate osoasă

Toate femeile peste 65 de ani ar trebui să-şi facă acest test, însă şi femeile aflate la menopauza cu risc crescut (fumătoare sau persoane slabe) ar trebui să-şi facă acesta analiză mai devreme de 65 de ani.

5. Cancer colorectal

Testul pentru cancerul colorectal se face începând cu 50 de ani. Dacă în familie există un istoric legat de cancerul colorectal, ar trebui făcut mai devreme. Medicul este cel care hotărăşte ce fel de test este cel mai potrivit pentru tine.

6. Testul Papanicolau

Testul Pananicolau trebuie repetat o dată la trei ani dacă ţi-ai început viaţa sexuală şi după vârsta de 21 de ani. Însă medicul ginecolog care te urmăreşte ar putea să-ţi prescrie o altă frecvenţa în funcţie de rezultatele anterioare. De exemplu, dacă trei teste au ieşit normale şi nu te înscri în categoria persoanelor cu risc, poţi repeta testul mai rar. Însă, dacă ai peste 40 de ani şi relaţii sexuale cu parteneri multipli, unele neprotejate, testul trebuie repetat anual.

7. Teste pentru depistarea bolilor cu transmitere sexuală

Dacă ai peste 25 de ani şi eşti activa din punct de vedere sexual, ar trebui să faci un test pentru depistarea Chlamydia. Dacă eşti mai în vârstă, cere sfatul medicului în legătură cu bolile cu transmitere sexuală pentru care ar trebui să faci nişte analize.

8. Testul de diabet

Nivelul de zahăr din sânge ar trebui verificat o dată la trei ani după vârsta de 45 de ani. Mult mai devreme trebuie verificat dacă ai sau nu diabet în cazul în care ai colesterol mare, tensiune arterială mare sau ai în familie antecedente.

9. Analize la piele

În fiecare an ar trebui să faci o vizită la medicul dermatologie. Dacă ai pielea foarte albă, ai nişte aluniţe atipice sau ai mai mult de 50 de aluniţe, acestea ar trebui verificate cel puţin de două ori pe an.

10. Testul vederii şi auzului

Toate persoanele peste 65 de ani ar trebui să-şi verifice regulat auzul şi văzul.

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
una, 25 aprilie 2013
Ati calculat cam cat costa testele astea?
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.