SANATATE 25 martie 2020

Medicii de familie covăsneni, și salvatori de primă linie și categorie de risc

de Observatorul de Covasna | 2098 vizualizări

Deși au făcut apel la autorități despre situația critică în care se află, răspunsurile întârzie să apară

De parcă nu ar fi suficient că au prea puține materiale de protecție împotriva coronavirusului, mulți dintre doctorii de familie din județul Covasna sunt aproape de vârsta de pensionare și fac parte chiar din categoria de risc. Dar faptul că au peste 65 de ani, nu îi scutește de muncă, ba din contră, ei sunt prima salvare pentru mulți dintre covăsneni.  

Datele DSP Covasna, actualizate în 2018, arătau că „în anii următori judeţul se va confrunta cu o problemă gravă şi anume lipsa medicilor de familie. Aceasta datorită faptului că vârsta medie a medicilor de familie este mare”. 

Aceeași sursă precizează că „din 98 medici de familie, 52 medici au împlinit sau vor avea în anul 2018 vârsta de 60 de ani sau peste 60 de ani. Dintre aceştia un număr de 19 medici au deja sau vor avea în a.c. vârsta peste 65 de ani”. 

Cu atât mai multe motive pentru ca autoritățile să își îndrepte atenția către ei. Dar se pare că acest lucru se întâmplă prea puțin spre deloc. Nici măcar solicitările scrise nu au primit vreun răspuns. 

Am făcut apel la toată lumea, am scris și Prefecturii și la Consiliul Județean și la Primărie, încă nu am primit de la nimeni nimic. În afară de măști, mănuși și cât de cât dezinfectante, dar ăstea sunt pe terminate, nu avem de unde cumpăra. În situația de urgență, fiind un serviciu public, ar trebui să ne dea măcar un răspuns. Imediat nu mai avem nimic. Și nu primim răspuns de nicăieri. E foarte gravă situația. (...) Chiar am scris și Prefecturii, pe lângă că suntem puțini, pe lângă că nu avem ce ne trebuie, în situația actuală, suntem foarte mulți în categoria de risc, peste 65 de ani. Avem și medic de peste 70 de ani. Noi suntem expuși în fiecare zi virusului. Până nu ne testează, suntem negativi, bineînțeles. Când o să înceapă să ne testeze sau când apar simptome, atunci nu știu ce va fi ”, ne-a declarat marți reprezentantul Asociației Medicilor de Familie din județul Covasna, dr. Lucia Șereș. 

Se tem și ei, pentru că medicii sunt înainte de toate oameni și virusul, după cum s-a dovedit chiar în județul nostru, nu discriminează. Medicul Lucia Șereș spune că zilnic vorbește cu colegi din județ și deși toți încearcă să rămână puternici, presiunea sistemului plin de hibe își spune cuvântul. 

„Vorbim pe mail, pe telefon cu toți colegii, vorbim, ne sfătuim. Bineînțeles că ne e frică. Vin oamenii din autoizolare, din carantină, trebuie să le eliberăm certificatele medicale. Situația e alarmantă, mai ales că se închid spitalele și vor fi externați cei care nu sunt urgențe, ambulatoriile nu primesc pe toată lumea, iar noi nu îi trimitem decât dacă e absolut necesar. Presiunea pentru noi e foarte mare. Trebuie să fim rezistenți psihic și asta încercăm cu discuția dintre colegi, să ne încurajăm noi pe noi, nu avem ce să facem. (...) Presiunea psihică e foarte mare pentru că sună într-una telefoanele și noi trebuie să rezolvăm toate problemele. Pe lângă telefoane, vin și bolnavii, dar după cum le-am transmis și sper că au înțeles, se programează înainte. E foarte greu”, a explicat doctorul. 

„Sunt zile infernale pentru clasa medicală, pentru omenire”

Între timp, medicii s-au adaptat noilor modalități de comunicare cu pacienții și caută soluții cât mai simple de a rezolva problemele de sănătate cronice sau de zi cu zi, în ciuda pandemiei care amenință de la fiecare colț. 

„Nu am vreme nici de mine, nici de familia mea, de copii. Sunt zilele infernale pentru clasa medicală, pentru omenire. Noi, ca medici de familie, avem aceleași nevoi care sunt peste tot - dezinfectante, măști, mănuși, combinezoane, halate de unică folosință. La noi deja a început focarul. Se știe deja. Îmi scriu pacientele disperate, mă sună gravide la termen ce urmează a naște în câteva zile, cu patologii, paciente aflate sub tratamente, operate, etc. În câteva zile ancheta va fi uriașă a colegilor de la DSP. Nu mai fac față epidemiologii. Țin legătura cu ei zilnic și îi aud la telefon cum sunt istoviți din voce. Mă rog la Bunului Dumnezeu sa avem puteri cu toții ca să facem față valurilor uriașe ce vor veni. Stau pe poziții și eu și toată echipa mea, asistenta și secretara. Cât putem, ținem pasul! Îmi ajut pacienții, îi sun, vorbesc cu ei, fac consultații și indicații la telefon. Fac rețete fără card, le scanez sau pozez și le trimit. La cronici prescriu rețete pe perioada de 2 - 3 luni, pentru că e clar că starea de urgență se va prelungi. La cabinet vin foarte puțini. Lumea a înțeles că trebuie să stea în casă”, ne-a spus și medicul de familie din Sfântu Gheorghe, Claudia Bândea. 

Și medicul Daniela Ștefan de la Întorsura Buzăului spune că pacienții s-au adaptat cu noile modalități de comunicare, adică telefonic sau prin Whatsapp, respectiv cu programare și au înțeles că e important să stea la distanță. 

„În special dăm informații și sfaturi telefonic, numai dacă e cazul în viroze sau alte acutizări de boli cronice îi programăm la o anumită perioadă și în special la sfârșitul programului, ne-am hotărât toți medicii, să îi primim (n. red. pe pacienții cu boli cronice) la sfârșit de program. (...) Noi le-am spus (n. red. pacienților) să ne contacteze telefonic, să comunicăm pe Whatsapp, îmi fac poze eventual dacă apare ceva pe piele, acum este și o perioadă cu o epidemie de varicelă, deci comunicăm foarte bine pe Whatsapp, nu e nicio problemă, serios, deci e chiar în regulă. Și au înțeles și ei (n.red. pacienții) că astea sunt condițiile și se protejează pe ei, în primul rând. Mulți evită să vină pentru că acum  putem scrie și fără carduri rețetele bolnavilor cronici și fără scrisori medicale e foarte bine”, ne-a spus dr. Daniela Ștefan.

Aceasta a precizat că situația cu echipamentele de protecție este la fel peste tot, ba chiar că a trebuit să le procure pe cont propriu. 

„Nu avem, ne-am făcut rost noi cum am putut, măști, substanțe de dezinfecție, deci totul, mănuși cum am mai găsit pe la magazine, prin Brașov”, a spus medicul din Întorsura Buzăului. 

Bugetul de la Zilele Sfântu Gheorghe orientat și către medicii de familie din oraș 

Primăria Sfântu Gheorghe a anunțat luni că banii care în condiții normale ar fi mers pentru organizarea zilelor orașului vor fi utilizați pentru „a achiziţiona echipamente de protecţie pentru medicii de familie şi pentru toate organizaţiile şi voluntarii care au activităţi pentru comunitate în această perioadă”. 

Ulterior, marți, într-o conferință de presă, primarul Antal Árpád a spus că de fapt nu doar medicii de familie, ci și Spitalul Județean va fi sprijinit de autoritățile locale.

Să nu uităm că spitalul este în subordinea Consiliului Județean, nu este o instituție a Primăriei. Noi am dat doar ca exemple medicii de familie și acolo era după medici de familie virgulă, deci practic evident vom cumpăra și pentru Spital, și nu numai echipamente, ci și aparatură dacă este necesar. Suntem în contact zilnic cu conducerea Spitalului și dacă au nevoie de ceva, practic în acest moment, dacă se poate spune așa, există o linie de credit necuantificată pentru Spital către Primărie în ceea ce privește necesitățile și în funcție de ce solicitări vin, evident noi  trebuie să facem demersurile legale pentru a le achiziționa”, a spus primarul. 

„Să aibă toată lumea răbdare și să apeleze serviciile medicale numai și numai dacă este necesar”

Până una alta, deopotrivă medicii și autoritățile spun că cea mai bună prevenție, care protejează propria sănătate, dar și pe cea a medicilor, rămâne statul acasă. 

Ar trebui să înțeleagă și populația că e foarte important să respecte recomandările. Deocamdată nu stă nimeni cu pușca, dar le tot spunem și noi și autoritățile să stea în casă. Dacă nu respectă asta, va fi din ce în ce mai grav. (...) Să nu aglomereze serviciul de urgență, să nu aglomereze serviciul de medicină de familie, să încerce cu răbdare să sune și numai după ce s-a înțeles cu medicul de familie, atunci să intre în cabinet, să asculte sfaturile prin telefon, că degeaba se panichează și iese din casă, merge din cabinet în cabinet sau la urgență pentru că se expune fără motiv îmbolnăvirii. Să aibă toată lumea răbdare și să apeleze serviciile medicale numai și numai dacă este necesar”, a spus medicul Lucia Șereș. 

Aceasta a spus de asemenea și că, cu cât oamenii vor înțelege mai repede că nu trebuie să se întâlnească, cu atât mai repede și cu atât mai bine se va rezolva situația. Astfel se va evita răspândirea virusului și totodată nu se vor aglomera spitalele astfel încât să nu mai facă față. 

„Depinde de populație”, a punctat medicul. 

Numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus, COVID-19, a trecut deja de 10, după calculele noastre, pentru că de câteva zile autoritățile nu mai au voie să divulge această informație. Ne-au spus totuși marți că aproape 2.000 de persoane sunt în izolare la domiciliu și monitorizate medical și că alte 36 de persoane sunt în carantină. 

Iulia Drăghici – Taraș 

Daniela Luca 

David Leonard Bularca

Distribuie articolul:  
|

SANATATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.