SANATATE 26 septembrie 2017

Din octombrie, program de donare de sânge și seara

de Iulia Drăghici - Taraș | 911 vizualizări

Două zile pe săptămână, la Centrul de Transfuzie Sanguină din Sfântu Gheorghe se va putea dona și între orele 17:00 şi 20:00 

Peste două săptămâni, respectiv din 9 octombrie a.c., Centrul de Transfuzie Sanguină din Sfântu Gheorghe va avea program de donare de sânge și seara, între orele 17:00 şi 20:00. Toți donatorii beneficiază de tichete de masă, analize medicale gratuite, dar și de o gustare.

Pentru a oferi posibilitatea cât mai multor persoane să doneze, Centrul de Transfuzie Sanguină din Sfântu Gheorghe a extins programul și după-masa. Astfel, din 9 octombrie, în fiecare luni și joi, Centrul va fi deschis și între orele 17:00 și 20:00, a declarat luni, într-o conferință de presă, directorul Centrului de Transfuzii Sanguine din Sfântu Gheorghe, dr. Andy Rosin.

„Începând din 9 octombrie, în fiecare săptămână vom avea în două zile și program după-amiază, asta însemnând luni și joi, de la 17:00 la 20:00. Erau oameni care se speriau că cine vine după-amiază nu mai primește tichete de masă. Ba primește și tichete de masă și cârnat fierbinte, fără nicio discuție. (...) De ce introducem și programul de după-amiază? Pentru că legiuitorul a făcut o lege incompletă, (...) în sensul în care se acordă o zi liberă pentru donare, dar nu zice nimeni că e şi plătită. Şi atunci, omul, ca să nu piardă ziua de lucru - pentru că patronul zice: nu ai muncit, nu te plătesc, şi pe bună dreptate, din ce să te plătesc dacă nu ai produs -, preferă să nu vină la donare. Pe când aşa, de la serviciu merge acasă, se odihneşte puţin, se spală, mănâncă ceva şi vine să doneze sânge”, a declarat dr. Andy Rosin în cadrul conferinței de presă.

Programul de donare de după-amiază a mai fost implementat și în anii trecuți, însă a fost întrerupt din cauza lucrărilor de reabilitare de la Centrul de Transfuzii.

„Acum, că am terminat cu reparațiile, curățenia, igienizarea și s-au întors și colegii din concediu, dăm din nou drumul acestui tip de program”, a explicat directorul centrului.

Centrul din județul Covasna, singurul care oferă gustare după donare

Fiecare centru de transfuzii are obligativitatea de a acorda donatorului o gustare, însă unitatea din Sfântu Gheorghe este singura din țară care face acest lucru, iar asta datorită unor sponsori, a mai declarat specialistul.

„Interesant e că Legea 282 republicată, a transfuziei sanguine, prevede obligativitatea acordării, în afara tichetelor, şi a unei gustări după donare. Noi suntem singurii din ţară care acordăm această gustare, câte un cârnat fierbinte, mulţumită sprijinului acordat de doi oameni de afaceri din judeţ, care ne sponsorizează cu cârnaţi şi pâine. (...) Spre surprinderea mea, gustarea este primită foarte plăcut și de donatori”, a spus Andy Rosin.

România se confruntă cu o mare lipsă de sânge

Prelungirea programului și la ore de seară se datorează nevoii permanente de sânge, a explicat dr. Rosin. Acesta a precizat că, la nivel național, scăderea în ceea ce privește donarea de sânge ajunge la circa 12%, iar în Sfântu Gheorghe la 3%, în special datorită sezonului de vară, dar nu numai.

„Fac un nou apel către donatori să se prezinte la donare, indiferent când le e mai comod. Din motive absolut obiective, toată România se confruntă cu o mare lipsă de sânge. (...) Rugămintea este ca oamenii să vină la donare. Chiar e nevoie de sânge și noi putem să ajutăm și alte județe, exact cum alte județe ne ajută pe noi, preluând pacienți pe care nu îi putem trata aici. Chiar și noi avem perioade când ne lipsesc anumite grupe sanguine. (...) Oricine poate fi în situația de a primi sânge sau oricine poate avea un membru de familie care să aibă nevoie urgentă de sânge. Dacă nu donăm, nu avem sânge. E atât de simplu”, a mai spus dr. Andy Rosin.

Vârsta medie a donatorilor a scăzut

O veste îmbucurătoare legată de donarea de sânge în județul Covasna este aceea că vârsta medie a donatorilor este în scădere, ceea ce înseamnă că tinerii au înțeles importanța fenomenului.

„Vârsta medie a donatorului a scăzut. Au început să vină oameni din ce în ce mai tineri. Donatorii fideli au ajuns la o anumită vârstă și nu mai pot dona și chiar ne gândeam, destul de necăjiți, ce o să facem. Ei bine, au început să vină oameni tineri să doneze frecvent”, ne-a declarat doctorul Rosin.

Autobuze de donare în județul Covasna

Tot în cadrul conferinței de presă, directorul Centrului de Transfuzii din Sfântu Gheorghe a menţionat că intenţionează să solicite Institutului Naţional de Transfuzie Sanguină să aloce judeţului Covasna unul dintre cele cinci autobuze de donare aflate în dotare, pentru a putea face campanii ample de donare de sânge atât în judeţ, cât şi în afara acestuia.

„Intenționăm să solicităm Ministerului Sănătății, respectiv Institutului Național de Transfuzie, să ne aloce, la început, pentru o perioadă limitată, să vedem cum decurge activitatea, un autobuz de donare. Sunt cinci în țară, din care câteva care chiar stau degeaba, adică nu se mișcă (...), din cauză că nu sunt astfel de șoferi în transfuzie. E unul în București și altul la noi. Atunci, am intenționat să folosim șoferul la parametri nominali, adică să conducă autobuzul. Dacă ne vine autobuzul, atunci vom cere sprijinul colegilor din Harghita şi Braşov pentru a face aceste acţiuni (...) care se deosebesc de colecta mobilă clasică prin faptul că ne oprim din sat în sat, iar cine doreşte donează. (...) Spre exemplu, dacă mergem la Întorsura Buzăului, ne oprim şi la Lunca Câlnicului, în judeţul Braşov (...), iar dacă mergem spre Baraolt, ajungem şi până la Tuşnad, în judeţul Harghita. De când există sistemul informatic național, oricine poate dona sânge acolo unde doreşte, nu mai este legat de adresa de domiciliu. (...) În acest fel, încercăm să facem ce fac şi colegii noştri din alte ţări cu o infrastructură şi mijloace mai bune, cum ar fi Germania, care merg în localităţi unde oamenii au acces mai greu către un centru de transfuzie sanguină”, a mai spus dr. Andy Rosin.

Condiții de donare

Deși s-a discutat în repetate rânduri despre condițiile de donare, directorul Centrului de Transfuzii din Sfântu Gheorghe a ținut să sublinieze: „Donatorul trebuie să fie nu foarte obosit, dar mai ales să fie foarte bine hrănit. Principalul motiv este că primitorul nu poate să se alimenteze, de obicei, personal. În al doilea rând, donatorul, dacă vine nemâncat, riscă să facă o scădere a glucozei din sânge, pe stres, pe emoția de donare de sânge, pentru că nu e ceva cotidian, și astfel să nu se simtă foarte bine. (...) Omul nu vine aici să îi facem analize. Sigur că îi facem niște analize, dar le corelăm cu faptul că a mâncat”.

Dr. Rosin a precizat, de asemenea, că este important ca donatorii să fie foarte bine hidratați, să nu fumeze cu o oră înainte de donare și să nu consume alcool. În ceea ce privește greutatea ideală, acesta a menționat că este de minimum 60 de kilograme.

Distribuie articolul:  
|

SANATATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.