POLITICA 28 aprilie 2021

Prefectura Covasna va începe verificări în tot județul pe tema folosirii limbii minorităților naționale

de Iulia Drăghici - Taraș | 6422 vizualizări

Instituția Prefectului – Județul Covasna va iniția o serie de verificări privind modul de aplicare a normelor care reglementează folosirea limbii minorității naționale în raporturile dintre autoritățile administrației publice locale și serviciile publice deconcentrate, pe de o parte, și cetățenii aparținând minorităților naționale, pe de altă parte, în unitățile administrativ-teritoriale în care aceștia au o pondere de peste 20%, conform ultimului recensământ, a spus marți, într-o conferință de presă, prefectul județului Covasna, Ráduly István, amintind că prevederile sunt cuprinse în OUG 57 din 2019, privind Codul Administrativ.

„În acele unități administrativ teritoriale unde din numărul total al locuitorilor, ponderea de peste 20% este de o anumită naționalitate, indiferent de care, orice serviciu public, trebuie să aibă la intrare însemne atât în limba română, obligatoriu, cât și în limba naționalităților care sunt peste 20%. Plus, orice comunicare trebuie să fie bilingvă. Plus, dacă mergem și mai adânc, atunci (...) cetățenii aparținând unor minorități naționale cu pondere peste 20% se pot adresa oral sau în scris în limba minorității naționale respective și primesc răspuns atât în limba română, cât și în limba minorității naționale respective. Inclusiv formularele tipizate trebuie să fie în ambele limbi. Suntem toți cetățeni și suntem toți cetățeni ai acestui județ, cu drepturi și obligații. Chiar mă bucur că o să clarificăm aceste situații chiar de la început, să nu fie interpretat cu rea-credință. Din partea mea nu este și nu o să fie niciodată. (...) Sunt aici pentru cetățenii județului Covasna, indiferent de etnie, religie și nu pot să devin un prefect – mașinărie care semnează, fără să citească documentele. Nu o să fiu mașinăria de semnat a Instituției Prefectului”, a declarat Ráduly István.

Pe același subiect, el a fost întrebat dacă instituția pe care o conduce respectă această legislație, iar răspunsul reprezentantului Guvernului în teritoriu a fost că mai are nevoie de timp ca să își formeze Cabinetul.

Așteptăm de la București aprobarea noii organigrame pe care am propus-o eu, întrucât înainte să plece domnul prefect, în baza ordonanței de urgență numărul 206 din 2020, a modificat în așa fel încât a lăsat cabinetul fără oameni. Eu trebuie să am cu ce să lucrez. (...) Să am măcar un singur om și o să rezolvăm”, a explicat acesta.

Prefectul a spus și că Instituția Prefectului a primit o adresă în februarie 2021 de la Ministerul Afacerilor Interne prin care s-a solicitat să se aibă în vedere prevederile articolului 252, alin 1, litera f, care arată: „Prefectul verifică modul de aplicare a normelor legale care reglementează folosirea limbii minorității naționale în raporturile dintre autoritățile administrației publice locale și serviciile publice deconcentrate, pe de o parte, și cetățenii aparținând minorităților naționale, pe de altă parte, în unitățile administrativ-teritoriale în care aceștia au o pondere de peste 20%, conform ultimului recensământ”.

Prefectul de atunci, Iulian Constantin Todor, a trimis, potrivit spuselor noului prefect, o adresă către toate UAT-urile și Consiliul Județean prin care a adresat rugămintea de a se asigura că „sunt respectate prevederile articolelor 94 și 95 din Ordonanța de Urgență 57/2019, privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare”.

Pe același subiect a fost și o situație care i-a fost adusă recent la cunoștință noului prefect și care sesiza că la intrarea în localitatea Vâlcele ar fi apărut indicatoare cu denumirea localității în limba maghiară, spune Ráduly István, dar după o vizită în teren a constatat că ele nu existau.  

Distribuie articolul:  
|

POLITICA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.