Noul subprefect de Covasna: „Privesc cu optimism această provocare”
După aproape două săptămâni în care Instituția Prefectului Județului Covasna și-a pierdut subprefectul, Guvernul a numit în ședința de marți, 28 ianuarie a.c., un înlocuitor. Este vorba despre fostul consilier județean PNL, Cosmin Boricean.
„Mă simt onorat de această numire, dar sunt conștient că încrederea acordată vine și cu o mare responsabilitate. În același timp privesc cu optimism această provocare. O să încerc să am o colaborare cât mai bună cu instituțiile centrale, județene şi locale. Toate aceste lucruri trebuie să se bazeze pe activitatea noastră în folosul cetățeanului”, a declarat miercuri, pentru Observatorul de Covasna, noul subprefect de Covasna, Cosmin Boricean.
Tot acesta ne-a precizat că obiectivele pe care le are se referă în primul rând la transparentizare și eficiență.
„Ca priorități ale mandatului meu, îmi doresc ca activitatea mea să devină un model de transparență și eficiență pentru toate instituțiile publice din județ și un partener activ al administrațiilor locale”, a explicat noul subprefect.
Ceremonia de învestire va avea loc după publicarea Hotărârii de Guvern în Monitorul Oficial.
„Având în vedere că au fost mai multe numiri în țară, așteptăm decizia Guvernului privind modul de desfășurare a depunerii jurământului: ori prin videoconferință, ori prin prezența unui reprezentat oficial al guvernului”, ne-a mai spus Cosmin Boricean.
Pe de altă parte, întrebat de ce a durat atât numirea unui nou subprefect, acesta spune că „probabil a depins de agenda guvernului și de prioritățile din această perioadă”.
Și zvonurile conform cărora la nivelul Prefecturii Covasna ar putea fi create două posturi de subprefect au fost parțial confirmare de noul reprezentant al Guvernului în teritoriu.
„Având în vedere ultimele modificări legislative, cu privire la organigrama prefecturilor, există posibilitatea de numire a doi subprefecți în toate județele”, ne-a spus acesta.
Într-o Hotărâre discutată și adoptată în ședința din 16 ianuarie, Guvernul a propus „încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de subprefect al județului Covasna de către domnul Radocea Necolae-Viorel”, potrivit site-ului instituției.
În urmă cu o lună, la nivelul județului Covasna, a fost învestit în funcție un nou prefect, Iulian Todor, propunerea PMP Covasna. Acesta l-a înlocuit în funcție de Sebastian Cucu, numit la sugestia PSD, în 2014.