Dihotomia este evidentă şi l-aş putea reclama pe autorul ei, inevitabilul CP Tăriceanu, la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. Şeful Senatului a comis-o din nou, vorbind despre privilegiile parlamentarilor faţă de oamenii simpli: bă, popor, noi suntem aleşii naţiei, nu stăm la cozi şi nu ne-nghesuim în tramvaie şi trenuri, avem nevoie de rând în faţă, de maşini cu şofer şi diurne babane. Noi suntem „aleşii naţiei”, deci ciocu’ mic, ne-aţi votat, acum suportaţi-ne până când vi se varsă fierea-n sânge!

Am văzut de curând un filmuleţ în care se vorbeşte despre o relativ recentă descoperire ştiinţifică: rezonanţa ocultă, binefacerile gândirii pozitive şi cât de mult influenţează gândurile întreaga noastră existenţă. Ceva-ceva mai ştiam eu, din alte lecturi, dar tot nu mă lămurisem cum poate gândul meu să rezoneze cu gândul lui Tăriceanu, de pildă... Şi cum să mai gândesc eu pozitiv când Mediile de informare sunt pline de tăricenisme?! Păi ăsta cugetă în termeni aproape distractivi, dacă n-ar fi de-a dreptul jignitori la adresa inteligenţei noastre; el împarte societatea românească în „oameni simpli” şi „parlamentari”. Desigur, dac-ar fi să-l credem pe Tăriceanu, parlamentarii sunt superiori oamenilor simpli, n-au treabă cu cozile şi nevoile amărâţilor.

În realitate, cam aşa e. Dar asta nu înseamnă că e şi corect. Pentru că parlamentarii ar trebui să fie nişte oameni simpli, aleşi de popor ca să-i slujească într-o instituţie reprezentativă pentru democraţia românească. Numai că, al dracu’ treabă, lucrurile s-au complicat: ăia de-i votarăm ca proştii, adică cu bună (?!) credinţă, se gândiră să fie deasupra maselor, nu în slujba lor. Drept pentru care, au început exerciţiul democratic votându-şi privilegii: lefuri şi diurne îndestulătoare, mult prea mari faţă de munca puţină pe care o prestează în slujba naţiei.

Încerc să-mi apăr cercul meu de gândire pozitivă şi să nu pun botul la prostiile Tăriceanului. Dar vine un tont, membru ALDE, de pe la Timişoara şi încearcă să mă convingă că-i nevoie de-o lege care să-i scoată de la cozi pe aleşi. Cum să stai, bă, la coadă când eşti ales de bobor?! Şi-a dat seama de gafă şi-a încercat s-o repare, dar prostia s-a răspândit şi-a devenit virală: parlamentarii sunt cetăţeni de categoria I, noi restul suntem undeva la coada plutonului. Păi pentru asta individul din Timişoara chiar ar putea fi reclamat la CNCD, sau măcar lovit de-o roşie stricată direct în faţă, să simtă puţin cum e contactul direct cu realitatea cotidiană în care marea majoritate a aleşilor nu sunt decât nişte hoţi, categorisiţi ca atare de marea majoritate a alegătorilor.

Altfel spus, e o chestiune de percepţie: nouă ni se pare că aleşii sunt nişte hoţi pe care ne văităm în fiecare zi că i-am ales, lor li se pare că alegătorii sunt nişte proşti manipulabili care nu contenesc să se lamenteze inutil în fiecare zi.

Şi-uite-aşa se duce dracului gândirea pozitivă pe care te străduieşti s-o ţii lângă inima şi creierul tău şi te cuprinde o silă şi-o milă şi-o revoltă soră cu haiducia – îţi vine s-o apuci pe cărări umblate de maşini scumpe, să-i dai jos şi să-i scuipi în ochi pe aleşii care se bagă-n faţă, privind cu dispreţ la cozile kilometrice de pe şoselele proaste ale patriei, ori de la diverse instituţii ale statului. E o metaforă, desigur, nu îndemn pe nimeni să se haiducească în felul ăsta. Dar mă gândesc că şi votul nostru, la „parlamentarele” din toamnă, poate fi un soi de haiducie. Legală şi democratică, dar nu mai puţin dureroasă.