POLITICA 17 mai 2022

CJ vrea să obțină un milion de lei prin PNRR pentru „Elaborarea Planului de Amenajare a Teritoriului Județean”

de Iulia Drăghici - Taraș | 907 vizualizări

Consiliul Județean (CJ) Covasna a stabilit în ședința de luni, 16 mai, că va depune o cerere de finanțare a cheltuielilor pentru elaborarea Planului de Amenajare a Teritoriului Județean. Autoritățile doresc astfel să obțină banii necesari, un milion de lei, prin PNRR. Decizia a fost acceptată rapid și în unanimitate în CJ, pentru ca cererea să fie depusă cât mai curând, în condițiile în care doar cinci astfel de planuri vor fi acoperite prin PNRR la nivel național, iar principiul de acordare a banilor este „primul venit, primul servit”. 

Ne-am apucat de vreo nouă luni deja să pregătim documentația necesară pentru achiziționarea publică a Planului de Amenajare a Teritoriului Județului Covasna. Am elaborat inclusiv caietul de sarcini. A fost un proces destul de laborios. Între timp, în PNRR a apărut o oportunitate pentru finanțarea acestui plan. Chiar azi este prima zi în care putem depune cereri pentru finanțare. În alte ocazii, tot timpul ne străduim să depunem până în ultima zi, dar astăzi am zis să depunem în prima zi, că sunt doar cinci locuri în toată țara, deci pot fi finanțate doar cinci astfel de planuri, și noi vrem să fim neapărat între acestea cinci, ca să primim aproximativ un milion de lei, pentru ca să nu trebuiască să plătim acest plan din bugetul județului”, a spus, în cadrul plenului reunit luni, vicepreședintele CJ, Jakab István-Barna.

Planul de Amenajare a Teritoriului Județean Covasna (P.A.T.J. Covasna) este „o documentație cu caracter director, care are ca scop transpunerea spațială a programului de dezvoltare economică și socială, culturală și instituțională a județului Covasna, elaborat de către Consiliul Județean Covasna, pentru teritoriul pe care îl gestionează. Prevederile P.A.T.J. vor deveni obligatorii pentru documentațiile de amenajarea teritoriului și urbanism pe care le detaliază (P.A.T.Z., PUG, PUZ). Acesta se corelează cu Planul de Amenajare a Teritoriului Național (P.A.T.N.), cu Planul de Amenajare a Teritoriului Zonal (P.A.T.Z.) și alte documentații de amenajare a teritoriului, cu strategiile și programele de guvernare sectoriale, prevederile planului de management, respectiv cu obiectivele de conservare a ariilor naturale protejate, precum și cu alte programe de dezvoltare”, se arată în descrierea investiției, găsită printre documentele adoptate luni.

Foto: Kocsis-B. János

Distribuie articolul:  
|

POLITICA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.