METEO 5 octombrie 2017

Vremea se răceşte; lapoviţă şi ninsoare în zonele montane. Prognoza meteo pentru vineri şi sâmbătă

de Covasna Media | 614 vizualizări

VINERI. În vestul, nordul şi centrul ţării, vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit la această dată, cu temperaturi mai coborâte decât cele din intervalul precedent, maxime cuprinse între 10 şi 16 grade. În sud şi în sud-est, valorile termice se vor situa peste cele specifice perioadei, maximele urmând să atingă 25...26 de grade, în zona de câmpie. În cursul zilei, cerul va fi variabil în Câmpia Română şi în Dobrogea, iar în celelalte regiuni va avea înnorări; va ploua în Banat, Transilvania, la deal şi la munte şi izolat în restul teritoriului. Seara şi noaptea, înnorările se vor accentua; ploile se vor extinde ca arie şi vor cuprinde Oltenia, Muntenia, sudul Transilvaniei şi jumătatea de sud a Moldovei, unde local, cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp şi izolat 30 l/mp; pe arii restrânse, vor fi posibile descărcări electrice. La munte, îndeosebi la înălţimi mai mari de 1700 m, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat cu unele intensificări pe crestele montane, iar spre sfârşitul intervalului şi pe litoral. Temperaturile minime vor avea valori de la 2...4 grade în depresiuni, până în jur de 13 grade, pe litoral.

SÂMBĂTĂ. În regiunile sudice şi de sud-est, vremea se va răci accentuat, iar în restul teritoriului, temperatura aerului va avea valori apropiate de cele din intervalul anterior, sub cele normale la această dată. La nivelul întregii ţări, vor fi maxime cuprinse între 8 şi 16 grade, uşor mai ridicate pe litoral şi minime între 2 şi 9 grade, mai ridicate în Deltă şi pe litoral. În jumătatea de sud-est, cerul va fi mai mult noros şi va ploua. Cu precădere în Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei, local, cantităţile de apă vor fi însemnate şi se menţin condiţii de descărcări electrice. La munte, în general, la înălţimi de peste 1500 m, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare cu depunere de strat consistent de zăpadă la altitudini mari. În celelalte zone, cerul va fi variabil şi doar izolat va ploua slab. Vântul va avea intensificări în sud-estul ţării şi pe crestele montane cu viteze la rafală de peste 55-60 km/h, iar în rest va fi slab şi moderat.

Mediafax

Distribuie articolul:  
|

METEO

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.