METEO 25 aprilie 2018

Vreme deosebit de caldă, dar în general instabilă

de Covasna Media | 859 vizualizări

Prognoza meteo pentru următoarele zile

Joi, vremea se va menţine deosebit de caldă pentru această dată, dar va deveni în general instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, mai ales după-amiază, în jumătatea de nord a ţării şi la munte şi local în rest. Ploile vor avea şi caracter torenţial şi vor fi condiţii de grindină. Temperaturile maxime se vor încadra între 18 grade pe litoral şi 31 de grade în Lunca Dunării. Dimineaţa, izolat vor fi condiţii de ceaţă.

Vineri, valorile termice vor fi mai scăzute decât joi și se vor apropia de mediile climatologice, exceptând regiunile sudice și sud-estice, unde vor fi în continuare mult mai ridicate decât normalul perioadei. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 18 și 28 de grade, cu cele mai ridicate în sudul extrem. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse și descărcări electrice, pe arii restrânse în sudul, estul și centrul țării, precum și la munte. Vântul va avea unele intensificări în estul și sud-estul teritoriului precum și în zona montană înaltă.

Sâmbătă vremea va fi deosebit de caldă. Temperaturile maxime peste 20 de grade în aproape toată ţara (cu excepția litoralului unde vor fi între 18 și 20 de grade) ajung la 28-29 în Lunca Dunării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, mai ales după-amiază și seară în regiunile sud-vestice și vestice și în zonele montane aferente, unde, pe arii restrânse se vor semnala averse și descărcări electrice. Vântul va avea unele intensificări în sudul Banatului, în Moldova și la munte.

Distribuie articolul:  
|

METEO

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.