METEO 4 aprilie 2013

Prognoza meteo pentru joi şi vineri

de Covasna Media | 498 vizualizări

VREMEA ÎN ŢARĂ ( joi, 4 aprilie): Vremea se va răci în regiunile intracarpatice, unde temperaturile maxime se vor situa între 5 şi 12 grade Celsius, în timp ce în restul teritoriului valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru această dată (9 şi 16 grade). Cerul va deveni treptat variabil în sudul şi sud-vestul ţării, dar în celelalte regiuni înnorările vor mai persista şi va ploua pe arii extinse în jumătatea de nord a ţării şi local în rest, îndeosebi ziua.  În zona de munte vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul teritoriului şi trecător în nord-vest, precum şi la munte. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -2 şi 8 grade. Noaptea vor fi condiţii de ceaţă în sud şi sud-est.

VREMEA ÎN ŢARĂ (vineri, 5 aprilie): Cerul se va înnora treptat pe parcursul zilei începând din vestul ţării şi va ploua, în general slab cantitativ, pe arii extinse în vest, centru şi nord şi local în rest. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului şi în zona de munte. Temperaturile maxime, în creştere faţă de ziua precedentă mai ales în regiunile intracarpatice, vor fi cuprinse între 13 şi 14 grade în nordul teritoriului şi 20 de grade în sud-est, iar cele minime se vor situa între 4 şi 10 grade. Dimineaţa vor fi condiţii de ceaţă în Lunca Dunării.

Distribuie articolul:  
|

METEO

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.