METEO 2 decembrie 2013

Prognoza meteo pe trei zile: Vremea se răceşte în toată ţara

de Covasna Media | 547 vizualizări

Săptămâna începe cu vreme destul de rece, dar mercurul din termometre creşte uşor de la o oră la alta astfel încât după-amiază maximele vor fi în jurul valorilor normale pentru prima decadă a lunii decembrie, iar în sud şi în sud-est e chiar mai cald.

Pentru luni, meteorologii prognozează maxime de la 1 grad în depresiuni până la 10 grade în nordul Dobrogei. Norii acoperă temporar cerul, iar în nord-est, în centru şi la munte pe arii restrânse va fulgui, iar în extremitatea sudică a ţării sunt posibile precipitaţii mixte. În zonele joase, pe suprafeţe reduse va fi ceaţă, asociată cu depunere de chiciură. Vântul prinde putere şi sufla mai alert la munte, dar local şi în Moldova şi în Dobrogea.

Marti vremea ne aminteşte că am intrat totuşi în iarnă oficial şi temperaturile scad în toată ţara. Drept urmare maximele se vor situa doar între -2 grade în depresiunile din estul Transilvaniei până la 6 grade, cel mai probabil în Dealurile Banatului. Pe cer îşi fac apariţia puţini nori, poate cu excepţia dimineţii când izolat în zonele joase e ceaţă asociată cu depunere de chiciura şi mai mulţi nori.

Ziua de miercuri începe cu vreme rece, geroasă chiar în depresiuni, iar până după-amiază mercurul din termometre nu reuşeşte să treacă de maxime cuprinse în general între -2 grade în estul Transilvaniei şi 7 grade în Dealurile Banatului. Singurul fenomen meteorologic demn de semnalat e tot ceaţa cu depunere de chiciura, prezentă pe arii restrânse în zonele joase. Vântul nu ne supără, iar cerul va fi variabil mai toată ziua.

Joi temperaturile sunt în general apropiate de cele normale în această perioadă, vorbim despre maxime de la 0 la 8 grade Celsius. Cerul va fi variabil şi ceaţă e din nou prezentă dimineaţă şi noaptea în zonele joase. Vineri temperaturile sunt aproape de normalul termice al datei din calendar, iar şansele de precipitaţii sunt mai mici. În weekend însă iarna revine în forţa, cu ninsori care se extind peste majoritatea regiunilor şi temperaturi in scadere.

Distribuie articolul:  
|

METEO

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.