METEO 4 noiembrie 2014

Prognoza meteo: ceaţă şi vreme caldă până la finalul săptămânii

de Covasna Media | 630 vizualizări

Miercuri vremea va fi frumoasă şi mai caldă decât în mod normal la această dată calendaristică. Excepţie vor face zonele joase unde se va semnala ceaţă, astfel încât valorile termice se vor situa în jurul mediilor climatologice. Vântul va mai avea unele intensificări în Moldova, Banat, Crişana, pe litoral şi la munte. Temperaturile maxime, în general mai ridicate decât ieri, se vor situa între 12 şi 19 grade, uşor mai scăzute în zonele unde ceaţa va fi mai persistentă. 15 grade vor fi la amiază la Braşov şi 12 grade la Miercurea Ciuc.

Joi vremea va fi caldă pentru această perioadă, cu maxime cuprinse între 14 şi 22 de grade. Excepţie vor face zonele joase din sudul, estul şi centrul teritoriului, unde din cauza ceţii sau a norilor, temperaturile pot fi izolat mai scăzute.

Vineri vremea rămâne mult mai caldă decât e normal pentru această dată. Excepţiile sunt şi în această zi zonele cu ceaţă din zonele depresionare. Astfel, maximele termice se vor situa între 14 grade în Moldova şi 23 de grade în Dealurile de Vest.

Distribuie articolul:  
|

METEO

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.