METEO 21 iulie 2014

Ploi torenţiale, grindină şi vijelii pentru toată ţara în următoarele două zile

de Covasna Media | 78 vizualizări

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare de vreme severă pentru intervalul marţi 22 iulie, ora 04 – miercuri 23 iulie, ora 22.

Din dimineaţa zilei de marţi, 22 iulie, până în seara zilei de miercuri, 23 iulie, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată, la început în Banat şi Crişana, apoi în Oltenia, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei şi a Moldovei şi în vestul Munteniei. Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce pot lua şi aspect de vijelie şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 30...40 l/mp.

Instabilitatea atmosferică se va manifesta şi în partea de sud-est a teritoriului, în special spre sfârşitul intervalului, dar pe arii mai restrânse.

Distribuie articolul:  
|

METEO

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.